miercuri, 10 mai 2017

Zilele Orasului Baile Govora - Florile Govorei 2015


Fiii Satului - Sarbatoarea tomsanenilor de pretutindeni 2015, organizata la Tomsani


Invartita Dorului la Vaideeni - 28 iunie 2015


Primăriile din județul Vâlcea la care postul de secretar figurează ca vacant sau nedefinitiv

VACANT
1. BOIȘOARA
2. DĂNICEI
3. DICULEȘTI
4. LALOȘU
5. OTEȘANI
6. PITRARI
7. RACOVIȚA
8. STROEȘTI
9. SUTEȘTI
10. VOICEȘTI
11. VOINEASA

toată știrea - click AICI

Mesajul Președintelui Parlamentului European Antonio Tajani, cu ocazia Zilei Europei

Astăzi, pe 9 mai, sărbătorim Ziua Europei. Suntem mândri de ceea ce am realizat în ultimii 70 de ani: pace şi libertate. Am apărat aceste valori în întreaga lume, fiind singurul continent pe care nu există pedeapsa cu moartea.

Toată știrea - click AICI

Festivalul Naţional de Folclor „Lică Militaru”, la Drăgăneşti-Olt

Asociaţia artistică pentru promovarea tinerelor talente (AAPTT) în colaborare cu Primăria orașului Drăgănești Olt organizează FESTIVALUL NAŢIONAL DE FOLCLOR „LICĂ MILITARU”, EDIȚIA I, la Drăgăneşti-Olt, în data de 26 mai 2017.

Toată știrea - click AICI

Porți deschise de ZIUA EUROPEI la Spitalul Județean Vâlcea – VIDEO

Managerul Spitalului Județean Vâlcea, doctorul Dan Ponoran: “Avem cel mai modern spital din Oltenia. Le mulțumesc tuturor pentru eforturile depuse pentru a duce proiectul la bun final. Le mulțumesc pacienților, colegilor care au lucrat timp de cinci ani în condiții grele, dar beneficiază acum de rezultat. Sper ca proiectele Consiliului Județean să continue”.
Comisia Europeană a selectat ca model de bună practică la nivel european, proiectul „Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea”, implementat de Consiliul Judeţean Vâlcea cu cofinanţare din cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013.
Toată știrea VIDEO - click AICI

TTIP / CETA: Puterea oamenilor câștigă în fața presiunii politice!

Hotărârea de referință a celei mai înalte instanțe europene privind Inițiativa cetățenească europeană “Stop TTIP”
10.05.2017 – În septembrie 2014, Comisia Europeană a refuzat să înregistreze Inițiativa cetățenilor europeni “Stop TTIP”. Astăzi, Curtea Europeană de Justiție a hotărât că refuzul nu a avut un temei juridic. 

“Refuzul Comisiei Europene de a înregistra inițiativa noastră cetățenească a fost unul arbitrar și politic. Ei nu erau dispuși să asculte vocile cetățenilor care se opuneau proiectelor lor neoliberale numite TTIP și CETA. Salutăm hotărârea de astăzi care onorează exact aceste voci. Astăzi este o zi bună pentru democrația europeană “, spune Dr. Michael Efler, membru al Comitetului Cetățenilor care a încercat să înregistreze Inițiativa Cetățenească Europeană (ECI).
Toată știrea - click AICI

Florian Marin, prefectul județului Vâlcea, a avut o întâlnire cu conducerea Gărzii de Mediu – Vâlcea și cu Sindicatul acestei instituții

În dimineața zilei de 10 mai 2017, orele 8.30, Florian Marin, prefectul județului Vâlcea, a avut o întâlnire cu conducerea Gărzii de Mediu – Vâlcea și cu Sindicatul acestei instituții, dată fiind declanșarea la nivel național a grevei generale, în structura menționată.


Toată știrea - click AICI

Dana Ţupa: Primii paşi în practica yoga – de la exerciţii fizice la călătoria minţii

În general, practica yoga se adresează oricui, însă scopurile diferă foarte mult de la o persoană la alta. Unii aleg să facă yoga pentru sport, alţii aleg yoga şi meditaţia pentru a elimina gândurile negative şi stresurile, alţii vor să-şi consolideze relaţia cu divinitatea sau alţii pur şi simplu vin pentru socializare.
În opinia cunoscutului profesor de yoga acreditat internaţional, Dana Ţupa, niciun scop nu este “mai bun” sau “mai puţin bun”, fiecare reprezintă un scop legitim, deoarece este cel dintâi. În timp, prin practică şi prin dăruire, scopurile ating culmi mai înalte, deoarece cursanţii evoluează şi îşi doresc mai mult de la ei şi de la practica yoga.
“Mulţi dintre cursanţii care calcă pentru prima dată pragul şcolii PURNA Yoga, vin deoarece nu se simt suficient de flexibili, vor să se regenereze, vor să slăbească sau pur şi simplu vor să cunoască oameni noi, să facă parte dintr-un grup, comunitate, care să aibă aceleaşi preocupări sau interese. Foarte, foarte rar se întâmplă ca un începător să ţintească direct sus, cel puţin la nivel declarativ, la cele mai înalte scopuri ale meditaţiei. De cele mai multe ori, argumentul este unul ce ţine de îmbunătăţirea aspectului fizic sau flexibilitate. Şi nu este nimic greşit, deoarece este primul pas. Întotdeauna primul pas trebuie să fie cel mai simplu, pentru a ajunge să descoperi, să cunoşti, să îţi placă, să te pasioneze şi să doreşti să evoluezi”, declară profesorul Dana Ţupa, fondatorul PURNA Yoga Academy – prima şcoală de yoga din România acreditată de Yoga Alliance International USA.
TOATĂ știrea - click AICI

marți, 9 mai 2017

Cocosul de Hurez 2015


IZVORUL TAMADUIRII - Horezu 21 aprilie 2017


YEN de Anna Jordan în regia lui Adrian Roman pe scena Festivalului de Teatru Nou de la Arad

Vineri, 12 mai 2017, ora 19.00, Sala Teatrului Clasic “Ioan Slavici”
 Începem acest articol cu niște gânduri ale unui spectator bucureștean din care să vă dați seama de prețuirea actorilor de la Teatrul Anton Pann din Rm Vâlcea după prezentarea spectacolului Vermine Radiante pe scena Teatrului Excelsior din Bucuresti.
 “Andrei Bradean este un tânăr actor din Ramnicu Valcea, pe care l-am vazut aseară și care mi-a rămas înfipt în minte. E ca un acrobat care merge pe sârmă. Cu precizie, plăcere, talent, o poate face și cu ochii închiși, fără să se dezechilibreze. Este genul de actor “cameleonic”, cum se spune, care poate face orice, și dramă, și comedie, și pantomimă, și film, ar putea concura și la ” Uite cine danseaza”. Merită mai multa promovare, colegii lui din Teatrul Anton Pann merită sa fie vazuți. Un teatru in care am descoperit talente si spectacole extraordinare.”
click AICI pentru toată știrea

Poliţiştii din Vâlcea au efectuat 6 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Olt şi Vâlcea

Poliţiştii din Vâlcea au efectuat 6 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Olt şi Vâlcea, la persoane cercetate pentru evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat la 1.500.000 de lei.
Percheziţiile s-au desfăşurat pe raza localităţilor Bucureşti, Râmnicu Vâlcea, comuna Ioneşti, din judeţul Vâlcea şi comuna Pleşoiu, din judeţul Olt, la sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, precum şi la domiciliile persoanelor bănuite de săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, în domeniul leasing-auto, prin care s-ar fi produs bugetului de stat un prejudiciu estimat la 1.500.000 de lei.
CITEȘTE TOT click AICI 

Mesajul Președintelui Parlamentului European Antonio Tajani, cu ocazia Zilei Europei

Astăzi, pe 9 mai, sărbătorim Ziua Europei. Suntem mândri de ceea ce am realizat în ultimii 70 de ani: pace şi libertate. Am apărat aceste valori în întreaga lume, fiind singurul continent pe care nu există pedeapsa cu moartea.

Dar nu este suficient, trebuie să reflectăm la acţiunile noastre viitoare, întrucât trebuie rezolvate probleme precum șomajul, terorismul şi migrația. Ținând cont de valorile şi istoria noastră şi, în acelaşi timp fiind mândri de ele, trebuie să avem puterea să mergem înainte şi să oferim răspunsuri concrete cetăţenilor noştri.

NURVIL: Filtrele de aer Originale de la Volkswagen

Aer proaspăt, sub capotă
Știați că?…
→ Filtrul de aer poate imobiliza impurităţile din aerul din admisie înainte ca acesta să ajungă în camera de ardere?
→ Dacă particulele de aer ajung în motor, din cauza filtrelor greşit sigilate sau montate, se vor comporta ca şi hârtia abrazivă, deteriorând componente precum: segmenţii pistoanelor, lagărele, supapele şi pereţii cilindrilor?
→ Când filtrele devin îmbâcsite, creşterea presiunii de vacuum din galeria de admisie poate trage particulele dăunătoare de praf din filtru în motor?
→ Puterea şi cuplul motorului sunt direct proporţionale cu cantitatea de aer care poate fi introdusă în motor? Filtrul de aer are un efect de control asupra debitului de aer.
→ Hârtia filtrului este supusă unor sarcini mari? Pliurile acesteia trebuie să fie precise şi stabile, iar materialul din care este creată trebuie să fie impregnat perfect pentru a-şi păstra forma şi rolul, chiar şi în prezenţa umidităţii.
→ Filtrele de aer de calitate au o durată de viaţă de aproximativ 80.000 – 100.000 de km? Peste această limită, debitul de aer descreşte rapid, rezultând o diminuare a performanţelor motorului, precum şi creşterea consumului de combustibil şi de emisii.
Filtrele de aer Originale de la Volkswagen - click AICI

Joni şi Sara, din Finlanda, sunt doi turişti încântaţi că au fost verificaţi de poliţiştii din Racovița – VIDEO

În seara zilei de 9 aprilie 2017, celor doi le-au fost solicitate actele de identitate de către poliţiştii din Vâlcea, după ce au fost observaţi că încercau să campeze rulota la marginea localităţii Racoviţa – sat Copăceni, din judeţul Vâlcea.
Mare le-a fost surpriza celor doi turişti când agentul şef principal de poliţie Ion Stroescu şi agentul de poliţie Cosmin Fieraru le-au cerut să îi urmeze şi i-au condus să campeze într-un loc împrejmuit.
Pentru a fi în siguranţă şi a se bucura de excursia în ţara noastră, unul dintre colegii noştri a oferit cuplului posibilitatea de a campa peste noapte, gratuit, pe un teren aparţinând soţiei sale. Mai mult, ca să aibă energie electrică şi să îşi poată prepara mâncare, colegul nostru le-a pus la dispoziţie şi un sistem de iluminare cu baterii.
După trei zile, Joni şi Sara au părăsit judeţul Vâlcea. În semn de recunoştinţă, cuplul a aşternut câteva rânduri pe un bilet destinat colegilor noştri şi a povestit tuturor cât de încântătoare a fost întânirea lor cu Poliţia Română, postând un filmuleţ pe youtube.
Lt. col. Popescu Ion Cătălin
Purtător de cuvânt IPJ Vâlcea