În seara zilei de 9 aprilie 2017, celor doi le-au fost solicitate actele de identitate de către poliţiştii din Vâlcea, după ce au fost observaţi că încercau să campeze rulota la marginea localităţii Racoviţa – sat Copăceni, din judeţul Vâlcea.
Mare le-a fost surpriza celor doi turişti când agentul şef principal de poliţie Ion Stroescu şi agentul de poliţie Cosmin Fieraru le-au cerut să îi urmeze şi i-au condus să campeze într-un loc împrejmuit.
Pentru a fi în siguranţă şi a se bucura de excursia în ţara noastră, unul dintre colegii noştri a oferit cuplului posibilitatea de a campa peste noapte, gratuit, pe un teren aparţinând soţiei sale. Mai mult, ca să aibă energie electrică şi să îşi poată prepara mâncare, colegul nostru le-a pus la dispoziţie şi un sistem de iluminare cu baterii.
După trei zile, Joni şi Sara au părăsit judeţul Vâlcea. În semn de recunoştinţă, cuplul a aşternut câteva rânduri pe un bilet destinat colegilor noştri şi a povestit tuturor cât de încântătoare a fost întânirea lor cu Poliţia Română, postând un filmuleţ pe youtube.
Lt. col. Popescu Ion Cătălin
Purtător de cuvânt IPJ Vâlcea
Purtător de cuvânt IPJ Vâlcea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu