vineri, 29 septembrie 2017

Brexit în Irlanda - imagini VIDEO

Granița se întinde pe o distanță de 500 km în Irlanda, cu de două ori mai multe puncte de trecere a frontierei decât întreaga frontieră estică a UE. Pe de o parte, Irlanda de Nord face parte din Regatul Unit. În partea de sud este Republica Irlanda.
Timp de 30 de ani, această frontieră a făcut obiectul unui conflict sângeros între susţinătorii pro-britanici și republicanii pro-irlandezi. Rezultatul: 3.500 morți până la acordul de pace din 1998. Dincolo de consecințele economice, oamenii de pe insulă se tem de o revenire a tensiunilor între cele două comunități.

Declarația Președintelui Klaus Iohannis la Summitul Digital din Estonia VIDEO

Am folosit oportunitatea acestui summit pentru a prelua o provocare lansată de Președintele Juncker, în cadrul discursului domniei sale referitor la starea Uniunii, și am lansat, după o discuție cu Președintele Consiliului, domnul Donald Tusk, o invitație pentru 2019, în România, la Sibiu, pentru a organiza acolo un summit informal, pe o temă, sigur, care rămâne să fie stabilită ulterior, dar cred că este important că avem deja, acum, în 2017, o perspectivă foarte clară pentru un Summit pe care îl vom organiza noi, în 2019, când avem Președinția Consiliului Uniunii.

citește  articolul aici: VOCEA OLTENIEI

Exercițiu în cazul unui accident rutier cu victime, efectuat între Lunca Banului şi Butoiești

Vineri, 29 septembrie 2017, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al Judeţului Mehedinţi a avut loc o conferinţă de presă comună a structurilor MAI în care au fost prezentate concluziile exerciţiului – cu forţe şi mijloace în teren, privind intervenţia în cazul unui accident rutier cu victime multiple, urmat de incendiu, pe DN 6, între localităţile Lunca Banului şi Butoieşti, desfăşurat în data de 28 septembrie 2017
Conferinţa a fost susţinută de inspectorul şef al ISU, domnul colonel Florentin Dragomir, de prim-adjunctul inspectorului şef al IPJ, domnul comisar şef Decebal Drăghiea, de şeful Serviciului Rutier, domnul comisar şef Claudiu Bebec şi de şeful Serviciului Management Operaţional al IJJ Mehedinţi, domnul colonel Aurelian Andriţa.

iPhone 8 și iPhone 8 Plus sunt disponibile acum la Vodafone România

iPhone 8 și iPhone 8 Plus, cele mai recente produse Apple, sunt disponibile pentru clienții Vodafone România în magazine și pe www.vodafone.ro începând de vineri, 29 septembrie.
iPhone 8 și iPhone 8 Plus sunt noua generație de iPhone și dispun de un design nou, cu sticlă și aluminiu, disponibil în trei versiuni – space grey, silver și new gold – realizat cu cea mai rezistentă sticlă integrată vreodată într-un smartphone, ecrane Retina HD, chipset A11 Bionic, fiind proiectate pentru experiențe augmentate.

Ziua Persoanelor Vârstnice, sărbătorită la Râmnicu Vâlcea

Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice va fi marcată la Râmnicu Vâlcea printr-o nouă acţiune de intrare în ”Clubul Longevivilor” a 17 nonagenari. Sărbătoriţii – cu vârste cuprinse între 90 şi 95 de ani – vor primi la domiciile proprii, cu ocazia zilei lor, Diploma ”Clubul Longevivilor”, precum şi tichete sociale cu valori de 500 lei – pentru vârstele cuprinse între 90 şi 94 de ani şi de 700 lei – pentru vârstele cuprinse între 95 şi 99 de ani.
Cu aceeaşi ocazie, Căminul pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni le va oferi beneficiarilor, tot pe 1 octombrie, începând cu ora 15.00, un program deosebit avându-i ca protagonişti pe coriştii Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, pe actorii Teatrului Municipal ”Ariel”, pe tinerii dansatori ai Palatului Copiilor şi pe voluntarii asociaţiilor ”Ataraxia” şi ”Zâmbete colorate”.

joi, 28 septembrie 2017

Întâlnire la Călimănești, pentru locuri de muncă la Faurecia, prin agenția locală AJOFM Vâlcea

Ca urmare a discuţiilor purtate cu Faurecia, AJOFM Vâlcea sprijină iniţiativa de a organiza întâlniri cu persoanele apte de muncă din zona menţionată în vederea recrutării acestora pentru angajare. 

Întâlnirea va avea loc la sediul punctului de lucru al agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă din Călimăneşti, strada Calea lui Traian, nr. 540, miercuri, 4 octombrie 2017, ora 09.00.

citește articol aici: EUROVALCEA

Constantin Codreanu, despre poziția oficială a Comisiei Europene cu privire la integrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen

Deputatul PMP Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, salută poziția oficială luată de conducerea Comisiei Europene prin care aceasta le solicită oficial tuturor guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene să aprobe integrarea totală a României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen.

citește articolul aici: VOCEA OLTENIEI

Conferință de presă la Jandarmeria Olt – Misiuni executate şi rezultate obţinute în trimestrul III

Joi, 28 septembrie 2017, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, a avut loc conferința de presă susținută de inspectorul șef, domnul colonel Drejoi Tudor Dorel, alături de șeful Biroului Pază și Protecție Instituțională și comandantul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil, în cadrul căreia au fost prezentate misiunile executate și rezultatele obținute de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Olt, în trimestrul III 2017.

citește articolul aici: VOCEA OLTENIEI

Teatrul Marin Sorescu CRAIOVA - Spectacole 28 septembrie - 01 octombrie

“Am vrut să scriu o piesă în care personajele să-și exprime sentimentele cu voce tare, fără să le fie frică de cumunicarea directă. Trăim într-o lume dominată de frică, în care nu putem să ne arătăm slăbiciunile, adică cele mai profunde sentimente ale noastre. ” – Adnan Lugonić

citește articolul aici: VOCEA OLTENIEI

Noul serviciu bot KLM se numește BlueBot (BB) și în numele KLM, BB ajută clienții pe Messenger

Clienții KLM pot rezerva un bilet prin intermediul Messenger cu ajutorul inteligenței artificiale. Noul serviciu bot KLM se numește BlueBot (BB) și, în numele KLM, BB ajută clienții pe Messenger, într-un mod conversațional, să rezerve un bilet.
Cu acest tip de inteligență artificială clienții pot rezerva cu ușurință un bilet fără intervenția unui agent KLM. BB “învăță” pe cont propriu și are propria sa personalitate: utilă, prietenoasă, profesională și exigentă. Își găsește poziția în inteligența artificială conectată cu tehnologia KLM. Rolul lui este de a face rezervarea unui bilet mai rapidă și mai simplă decât online, fără să fie nevoie de discuții cu reprezentanții unui call center. Blue Bot este susținut de 250 de “colegi de serviciu” umani.

Teatrul de Balet Sibiu pune în scenă, în perioada octombrie – decembrie 2017, nu mai puțin de paisprezece spectacole de balet

Biletele pentru toate spectacolele Teatrului de Balet Sibiu, prezentate de TBS la Sibiu, pot fi cumpărate din punctul de vânzare situat în Piața Mare, în incinta Centrului de Informare Turistică, Primăria Municipiului Sibiu, intrarea F sau online, la aceleași prețuri ca în punctul de vânzare, fără niciun comision suplimentar, de pe siteurile kompostor.ro și bilet.ro. Biletele pot fi de asemenea rezervate pentru patruzeci și opt de ore, online, pe siteul oficial al TBS www.sibiuballet.ro sau telefonic la numărul de telefon 0269 229 627. 


Rezervările online și telefonice, neconfirmate prin plată în termen de patruzeci și opt de ore, își pierd valabilitatea.

citește articolul aici: VOCEA OLTENIEI

Poliția Orașului Horezu a efectuat o razie

Joi, 28 septembrie, între orele 09.00 – 12.00, Poliția Orașului Horezu a efectuat o razie, la care au participat în sistem integrat 50 de polițiști de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, criminaliști, arme, explozivi și substanțe periculoase și intervenție rapidă.
 În doar 3 ore, polițiștii au aplicat 116 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 30.000 de lei, au constatat o infracțiune pe linie rutieră, au reținut 14 certificate de înmatriclare și 1 permis de conducere.

La Râmnicu Vâlcea, voluntarii vor contribui desfăşurarea spectacolului inaugural din 30 septembrie

Mai multe zeci de voluntari îmbrăcaţi în tricouri albe inscripţionate pe spate Eu sprijin Râmnicul – Voluntar se vor implica în buna desfăşurare a spectacolului şi manifestărilor culturale de sâmbătă, 30 septembrie, dedicate inaugurării Zonei Centrale a Râmnicului.
Printre atribuţiile pe care aceştia le vor avea se numără informarea asupra desfăşurătorului orar complet al manifestărilor, indicarea celor mai apropiate grupuri sanitare disponibile, asistenţă pentru utilizatorii scărilor rulante de la pasajul subteran (care sunt destinate doar pentru urcare, respectiv pentru ieşirea din pasaj!) şi pentru cei ai ascensoarelor, indicarea ieşirilor din pasaj, delimitarea unor spaţii de siguranţă etc.

Voluntari străini în vizită de lucru la IPJ Vâlcea

Miercuri, 27 septembrie 2017, Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a primit o vizită de lucru, cu 6 voluntari străini, care se află în municipiul Râmnicu Vâlcea, de la începutul lunii curente.
Au fost dezbătute teme cu privire la fenomenul predelicvent în rândul tinerilor adolescenți, lipsa de abilități sociale și de resort emoțional în gestionarea problemelor specifice vârstei.

Conferintele BookLand Evolution din nou la Ramnicu Valcea pe 3 octombrie

A 4-a ediţie a Conferintelor BookLand Evolution îşi redeschide porţile pentru tinerii din Râmnicu Vâlcea pe 3 octombrie 2017 la Filarmonica Ion Dumitrescu. De marţi până joi (03-05 octombrie ’17), în intervalul orar 14:00–16:00, vor urcă pe scenă 9 personalităţi  pregătite să răspundă la toate întrebările: Alina Nenu, Alin Păiuş, Romina Codreanu, Vasile Enescu, Livia Georgescu, Simona Muscă, Adelina Florescu, Laurenţiu Păiuş, Veţeleanu Alina.

citește articolul aici: EUROVALCEA

Exerciţiu de mobilizare pentru verificarea stadiului de pregătire a economiei şi a teritoriului pentru apărare - Vâlcea

Marţi, 26 septembrie 2017, cu începere de la orele 10.00, în sala de festivităţi a Consiliului Judeţean Vâlcea, a avut loc şedinţa de deschidere a Exerciţiului de mobilizare pentru verificarea stadiului de pregătire a economiei şi a teritoriului pentru apărare”, eveniment ce se desfăşoară în judeţul Vâlcea în perioada 26-29 septembrie a.c.

citește articolul aici: EUROVALCEA

Barometrul IoT efectuat de Vodafone

Vodafone a publicat a cincea ediție anuală a Barometrului IoT, cel mai important studiu global privind investițiile și inovația în domeniul Internet of Things.
Barometrul a identificat faptul că procentul companiilor care utilizează mai mult de 50.000 de dispozitive active conectate s-a dublat în ultimele 12 luni. De asemenea, 84% dintre cei care adoptă soluții IoT declară că au folosit tot mai mult IoT în ultimul an, în timp ce 51% dintre cei care adoptă IoT menționează că tehnologia crește veniturile sau oferă noi oportunități de venituri, 66% dintre companii fiind de acord că transformarea digitală ar fi imposibil de realizat fără IoT.

Mahmut Orhan v-a fi prezent la Univibes 2017

DJ-ul turc Mahmut Orhan este cunoscut în special pentru hit-ul „Feel”, interpretată cu cântăreața invitată Sena Sener, o melodie care a adunat un fenomenal număr de 240 de milioane de vizualizări pe Youtube și a fost de neocolit pentru radio-urile de muzică dance din toată Europa. 

citește articolul aici: VOCEA OLTENIEI

La Râmnicu Vâlcea se efectuează trei percheziții într-un dosar penal în care sunt cercetați cetățeni chinezi

Astăzi, 28 septembrie 2017, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea efectuează trei percheziţii, în municipiul Râmnicu Vâlcea, la reședința a doi cetățeni chinezi și la două puncte de lucru ale unei societăți comerciale.

citește ȘTIREA aici: VOCEA OLTENIEI

miercuri, 27 septembrie 2017

Andra Tănăsescu: Frica, aliatul sau duşmanul nostru?

Majoritatea oamenilor îşi trăiesc existenţa cu gânduri sponsorizate de frică… frica de schimbare, frica de a pierde pe cineva drag, frica de accidentări, frica de locuri şi lucruri necunoscute etc. Şi totuşi, de fiecare dată, mergem înainte în viață, trăim experiențe și situații noi, fiind conștienţi de frică, uneori îmbinând paradoxal curajul cu frica.
În opinia psihologului Andra Tănăsescu, frica poate fi folosită în două direcţii: ca un sistem de apărare şi ca o metodă de manipulare în masă, care poate hrăni un monstru format din fricile altora.

Ostafe Jana Elena, din comuna Cungrea - Olt, a cumpărat o adolescentă în vârstă de numai 14 ani, pentru prostituție în Turcia!

Ostafe Jana Elena, din comuna Cungrea, județul Olt, a cumpărat o adolescentă în vârstă de numai 14 ani, pentru prostituție în Turcia!
La data de 20 septembrie 2017, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Olt au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui bărbat (Z.C.C.) în vârstă de 31 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii trafic de minori.
Procurorii DIICOT susțin că există suspiciunea rezonabilă că în anul 2013, individul Z. C. C., pe fondul unor probleme financiare, a luat hotărârea să o vândă pe sora sa, în vârstă de 14 ani, concubinei sale Ostafe Jana Elena, de 31 de ani, din comuna Cungrea, contra sumei de 300 euro.

Stație de alimentare cu carburanți din Bujoreni la un pas de explozie

Pompierii militari din cadrul ISU General Magheru al județului Vâlcea au fost solicitați să intervină în data de 27 septembrie 2017, la ora 12.04, pentru înlăturarea efectelor unui accident rutier și prevenirea producerii unui incendiu.
 Accidentul s-a petrecut în localitatea Bujoreni, pe DN 7, când un utilaj folosit în domeniul construcțiilor (o volă), în timp ce era transportat pe o platformă de mare tonaj, s-a desprins din elementele de siguranță care o fixau. Drept urmare, utilajul a scăpat de sub control avariind o pompă de alimentare cu motorină dintr-o stație de alimentare cu carburanți, aflată în imediata apropiere și a acroșat un autoturism de teren aflat în stație.

EUROVÂLCEA: Miting organizat de Cartel Alfa la Prefectura Vâlcea

În data de 27 septembrie 207, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la mitingul organizat de Cartel Alfa, în faţa Instutuţiei Prefectului, începând cu ora 16.00.

Mircia Gutău a inaugurat terenul de sport de la Liceul Tehnologic ”Căpitan Nicolae Pleşoianu” din Râmnicu Vâlcea

Miercuri, 27 septembrie 2017, primarul Mircia Gutău, alături de viceprimarul Eusebiu Veţeleanu, a inaugurat terenul de sport de la Liceul Tehnologic ”Căpitan Nicolae Pleşoianu”.
”Este o investiţie mult aşteptată şi care infirmă zvonurile – lansate de cei care şapte ani nu au fost în stare să finalizeze această investiţie – că Mircia Gutău ar vrea să desfiinţeze acest liceu”, a subliniat cu această ocazie edilul-şef.
citește articolul aici » EUROVALCEA.ro

OKTOBERFEST Slatina 2017

Primăria municipiului Slatina organizează, în perioada 5 – 8 octombrie 2017, prima ediție a manifestării OKTOBERFEST, acțiune ce va avea loc pe Esplanada Slatina.
Festivalul berii Oktoberfest va recrea la Slatina atmosfera de la München, acolo unde își are originea acest eveniment de amploare care se regăsește în tot mai multe dintre țările europene datorită spiritului de distracție pe care îl aduce cu sine.
Organizatorii Oktoberfest au pregătit multe surprize inedite pentru toți cei care vor dori să se distreze nemțește timp de patru zile în orașul de pe râul Olt, totul fiind asezonat din plin cu bere de cea mai bună calitate, fie că vorbim de cea românească sau alte branduri nemțești apreciate, muzică răsunătoare, delicii culinare, dulciuri alese și voie bună „la liber”!

Ostafe Jana Elena, din comuna Cungrea, județul Olt, a cumpărat o adolescentă în vârstă de numai 14 ani, pentru prostituție în Turcia

ANIMALUL și Ostafe Jana Elena, au indus-o în eroare pe fată, spunându-i că urmează să se deplaseze împreună cu Ostafe Jana Elena în vacanță în Turcia, sens în care părinții persoanei vătămate minore au dat o declarație notarială prin care și-au exprimat acordul ca fiica lor să se deplaseze în străinătate alături de Ostafe Jana Elena, prilej cu care au primit suma de 300 euro.

După câteva zile, persoana vătămată și Ostafe Jana Elena au plecat în Turcia și au ajuns în orașul Bodrum, fiind întâmpinate la sosire de un cetățean turc, care le-a condus la un apartament închiriat. După ce s-au cazat, Ostafe Jana Elena i-a comunicat fetei faptul că a fost adusă în Turcia pentru a practica prostituția, fapt cu care adolescenta nu a fost de acord, context în care a fost lovită cu palmele peste față de inculpata și amenințată că în cazul în care nu se supune îl va chema pe inculpatul Zamfir Constantin Cosmin să o oblige să practice prostituția.

ȘTIRE ȘOCANTĂ! Citește TOT articolul aici: VOCEA OLTENIEI.ro

marți, 26 septembrie 2017

Liviu Dragnea: Parlamentul României își exprimă profundul regret că președintele Ucrainei a promulgat Legea educației la 25 septembrie 2017

Parlamentul României își exprimă profundul regret că președintele Ucrainei a promulgat Legea educației la 25 septembrie 2017, în pofida tuturor demersurilor efectuate pentru a semnala părții ucrainene neajunsurile acestui act normativ, în sensul diminuării semnificative a drepturilor persoanelor aparținând minorității românești.
Reamintim, în acest context, angajamentul Ucrainei, transmis constant părții române în cadrul tuturor contactelor oficiale, de respectare a normelor şi standardelor internaționale relevante în domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, precum și de asigurare că nivelul şi calitatea învățământului în limba română nu vor fi afectate de noul cadru normativ.

Centrul Comercial Auchan Craioviţa: Declarăm sâmbăta ziua oficială a bucuriei împreună!

În perioada 16 septembrie – 16 decembrie, Centrul Comercial Auchan Craioviţa declară oficial sâmbăta ziua bucuriei împreună. Centrul comercial este generatorul de bucurie al comunităţilor pe care le deserveşte, oferind experienţe memorabile alături de cei dragi. Centrul comercial este locul de întâlnire cu cei dragi şi o ocazie foarte bună de a împărtăşi bucuriile, pasiunile și plăcerile. Acesta dă valoare timpului petrecut împreună!

Centrul comercial Auchan Craioviţa are drept scop animarea comunităţilor în  care activează și menirea de a fi centru comercial sociabil. Centrul este parte integrantă din viaţa oamenilor, este inima comunităţilor din care face parte. Centrul este locul unde oamenii se pot desfășura, locul care îi ajută să se exprime și să creeze legături cu cei din jurul lor.

Deputatul PNL Cristian Buican propune interzicerea cumului pensiei şi al salariului de la stat

Marţi, 26 septembrie 2017, majoritatea parlamentară PSD-ALDE a respins propunerea PNL privind înfiinţare unei comisii de anchetă privind situaţia creată de pensionarea şi reangajarea aceloraşi persoane în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Acest demers al parlamentarilor liberali avea scopul de a prezenta opiniei publice un raport detaliat privind practica pensionării şi reangajării la stat a persoanelor din cadrul Ministerului de Interne. 

Cele mai revoltătoare astfel de cazuri prezentate public de către presă se referă la persoane pensionate cu pensii de peste 10.000 de lei lunar care s-au angajat tot în cadrul Ministerului de Interne, cu salarii de peste 10.000 de lei lunar. Astfel, statul trebuie să le plătească acestor persoane şi pensie şi salariu în cuantum de peste 20.000 de lei, în fiecare lună. Astfel de cazuri, cu atât mai mult cu cât ele se înmulţesc şi sunt prezentate în presă, produc frustare în rândul pensionarilor sistemului public de pensii şi nemulţumire în rândul populaţiei active.  

citește articolul aici: EUROVÂLCEA.ro

DNA a emis un Comunicat de Presă cu privire la declarațiile ministrului Justiției Tudorel Toader

În cursul zilei de 26 septembrie 2017, ministrul Justiției Tudorel Toader a făcut o serie de considerații de natură juridică, în contextul unor întrebări ale reprezentanților mass media despre o cauză aflată în lucru la procurorii DNA, cunoscută drept “dosarul Belina”.

Astfel, ministrul Justiției a afirmat, între altele, că legalitatea unei hotărâri de guvern nu o verifică procurorii, ci judecătorii de contencios administrativ. Ca urmare, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să facă următoarele precizări: click AICI pentru COMUNICAT

La Râmnicu Vâlcea, s-au stabilit ultimele detalii pentru spectacolul inaugural din 30 septembrie

Marţi, 26 septembrie 2017, a avut loc şedinţa tehnică cu toţi factorii implicaţi în organizarea şi buna desfăşurare a manifestărilor din 30 septembrie dedicate inaugurării Zonei Centrale a Râmnicului. 

Au participat reprezentanţi ai Poliţiei Municipiului, ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”General Magheru”, ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi ai Poliţiei Locale, din partea administraţiei municipale fiind prezenţi primarul Mircia Gutău şi viceprimarul Eusebiu Veţeleanu, împreună cu şefii S.P.A.I.S. şi SC Pieţe Prest SA.

citiți articolul AICI

Burghie Cristian a fost arestat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, după ce și-a lovit mătușa de 88 ani cu toporul în cap

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 25 septembrie 2017 reţinerea lui Burghie Cristian şi punerea în mişcare a acţiunii penale  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor asupra unui membru de familie.
Marți, 26 septembrie 2017, în urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vâlcea, a fost emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.

Senatorul Romulus Bulacu a adresat o interpelare Ministerului Mediului - Grațiela Leocardia Gavrilescu

  • Interpelare adresată Ministerului Mediului, Doamnei Ministru Grațiela Leocardia Gavrilescu, de către senatorul PNL – Romulus Bulacu
  • Obiectul interpelării: Măsuri privind evitarea intrării României în procedura de infringement din cauza gropilor de gunoi neconforme
Doamnă Ministru,
Statisticile arată că România produce anual 8 milioane de tone de deşeuri, dublul mediei europene, calculat pe cap de locuitor. Peste 90% din deşeuri nu sunt reciclate şi ajung direct în gropile de gunoi neconforme. Mii de tone de gunoaie reziduale sunt plimbate, zilnic, pe drumurile țării între judeţele cu şi fără staţii de tratare mecano-biologică. Am stricat peisaje fabuloase pentru a depozita mizeria și am transformat gropile de gunoi în munți de deșeuri, pe care nu-i mai luăm în seamă.

Elsevier, cea mai mare editură științifică din lume, premiază cercetătorii români

  • Elsevier acordă, pentru a doua oară în România, premiile onorifice Scopus pentru cercetare
  • Trei instituţii academice şi trei grupe de cercetători au fost nominalizate la Scopus Awards România 2017
  • Cercetătorii români au publicat peste 78.400 de articole științifice în jurnale de profil, în ultimii cinci ani
Elsevier, liderul mondial în furnizarea de soluții de informare care îmbunătățesc performanțele cercetătorilor din domeniile științei, tehnologiei și medicinei, anunţă nominalizările pentru Scopus Awards România 2017. Evenimentul de recunoaștere globală a mediului științific din România va avea loc pe 26 octombrie la Iași.

SMSADVERT.ro: 4 secrete ale unei campanii de SMS marketing de succes

Statisticile arată că 8,5 trilioane de mesaje SMS sunt trimise, în medie, în fiecare an la nivel global. Zilnic, se trimit de 22 de ori mai multe SMS-uri decât tweet-uri și de 14 ori mai multe decât mesaje pe Facebook.
 Având toate aceste statistici, nu este de mirare că echipele de marketing găsesc publicitatea prin SMS ca o armă puternică pentru a duce campaniile către succes. În multe industrii, SMS marketing-ul este principală metodă de marketing direct.
În urma mai multor studii de piață pe care le-a desfășurat de-a lungul timpului, specialistul în SMS Marketing, Cosmin Campian de la www.smsadvert.ro, ne oferă câteva sfaturi extrem de utile pentru a desfășura o campanie eficientă.

Bisericile din lemn, monumente istorice expuse riscurilor provocate de incendii

La nivel național există peste 600 de biserici din lemn – monument istoric, o categorie importantă a monumentelor istorice, dar și una expusă riscurilor
Întrucât se apropie sezonul rece, iar în gospodării începe curățenia de toamnă, polițiștii recomandă cetățenilor, mai ales celor care locuiesc în zona unor monumente istorice, să fie atenți atunci când efectuează lucrări de îndepărtare a vegetației uscate. Este necesară respectarea cu strictețe a regulilor antiincendiu în vederea asigurării protecției bisericilor din lemn – monument istoric.

luni, 25 septembrie 2017

Indicatori monetari – august 2017

Conform indicatorilor publicați de BNR, masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii august 2017 un sold de 330 294,1 milioane lei. Faţă de luna iulie 2017 aceasta a crescut cu 1,7 la sută (1,9 la sută în termeni reali), iar în raport cu august 2016 masa monetară s-a majorat cu 11,7 la sută (10,4 la sută în termeni reali).

citește articolul - click AICI

Mihai Bălan, fostul director al CET Govora, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare – Minuta Deciziei ICCJ

  • Fostul senator, Dan Şova, a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul CET Govora. Instanţa a dispus confiscarea de la fostul parlamentar a 100.000 de euro
  • În acelaşi dosar, fostul director al CET Govora, Mihai Bălan, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu
  • Decizia nu este definitivă, putând fi contestată cu drept de apel în termen de 10 zile
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au arătat că în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Șova Dan Coman a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă Bălan Mihai, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Sâmbătă, 30 septembrie 2017, se inaugurează Zona Centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea

Inaugurarea Zonei Centrale a municipiului Râmnicu Vâlcea va fi marcată de un complex de evenimente culturale: concerte de muzică populară şi pop-rock, focuri de artificii, recital de pian şi vernisaje de expoziţii de artă plastică.
Astfel, începând de la ora 17.00, pe scena amplasată în Scuarul ”Mircea cel Bătrân” vor evolua artiştii de muzică populară Cornel Cojocaru, Nelu Biţînă, Orchestra Nicu Troncea, Ana Maria Iorga şi Nineta Popa, ce vor fi urmaţi, în registrul pop-rock, de Andreea Bălan, formaţia Mandinga şi trupa Voltaj.

Zacaria dezvoltă primul parc industrial privat din Craiova

Lucrările de construcție ale noului parc de afaceri din Craiova sunt în desfășurare, urmând ca primii 10.000 m2 de spațiu industrial să fie predați până la sfârșitul anului, a anunțat dezvoltatorul imobiliar Zacaria. Southern Industrial Park  va avea o suprafață totală de 43.000 m² de spații industriale de clasa A, complet echipate pentru activități de depozitare, logistică, cross-docking sau producție.
Southern Industrial Park, localizat în Craiova, este prima investiție a Zacaria în partea de Sud a țării și vine ca răspuns la cererea tot mai mare din zonă pentru spații industriale premium.

Răzvan Rotaru: Mai puține păduri tăiate ilegal în ultimele șase luni

Deputatul PSD Răzvan Rotaru a anunțat astăzi, 25 septembrie 2017, că în urma creșterii numărului de controale în domeniul forestier, tăierile ilegale de material lemnos s-au redus semnificativ
În primele 6 luni ale anului, infracțiunile de acest tip s-au redus cu 25% față de anul trecut, ca urmare a celor 45.000 de controale desfășurate de Romsilva în această perioadă. Amenzile s-au ridicat la peste 15 milioane de lei, iar confiscările la aproape 10.000 de metri cubi de lemn. În schimb, s-au dublat agresiunile asupra paznicilor, având loc 21 de atacuri asupra personalului silvic de la începutul anului și până în prezent, câte s-au înregistrat în întreg anul precedent.

RĂȚUȘCA CEA URÂTĂ aplaudată de aproape 200 de copii, la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea

Sâmbătă, 23 septembrie 2017, Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea și-a deschis larg porțile pentru a-și primi iubitorii de teatru. Primul spectacol din cele șase premiere pregătite în această vară, un spectacol pentru cei mici, s-a dovedit a fi un succes. Copii, mămici, părinți, bunici au venit în număr mare pentru a asista la un spectacol plin de emoție – Rățușca cea urâtă. 

Spun plin de emoție pentru că am văzut cum după spectacol copiii încercau sa le spună părintilor pățaniile puiului de lebădă. Mac, mac, mac și acel mac cu voce mai gravă se auzea în tot holul teatrului, un semn că le-a plăcut și au așteptat cu nerăbdare spectacolele dedicate lor. Sâmbata viitoare, pe 30 septembrie, de la ora 11.30, cei mici și nu numai sunt așteptați să vadă povestea Ursului păcălit de vulpe.

Daniela Ștefănescu

citește articolul - click AICI