Declaraţia de presă a ministrului Justiţiei cu privire la validarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii de către Senat, în conformitate cu decizia Curţii Constituţionale
Validarea de către Senat a celor opt magistraţi aleşi în conformitate cu legea în Consiliul Superior al Magistraturii reprezintă, în lumina deciziei Curţii Constituţionale nr. 53 din 25 ianuarie 2011, singura opţiune legală, având în vedere dispoziţiile art.147 alin 4. din Constituţie, care prevăd obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale. Orice altă soluţie decât cea prevăzută în decizia Curţii Constituţionale ar fi contrară Constituţiei.
Formulez un apel către Preşedintele Senatului şi către Biroul Permanent al Senatului, să iniţieze procedurile necesare punerii în aplicare a deciziei Curţii Constituţionale. Validarea celor opt magistraţi legal aleşi în Consiliul Superior al Magistraturii va permite normalizarea funcţionării acestuia şi eliminarea oricărei incertitudini privind conducerea treburilor Justiţiei. Consiliul Superior al Magistraturii este o instituţie care îşi are izvorul în Constituţie, orice amânare directă sau indirectă a constituirii şi asigurării funcţionalităţii acestuia reprezintă o atingere adusă Constituţiei, cu atât mai mult cu cât este dispusă expressis verbis de decizia Curţii Constituţionale, precitată.
Întârzierea în validarea celor opt magistraţi legal aleşi în Consiliul Superior al Magistraturii subminează încrederea în stabilitatea instituţională a acestuia, alimentează ideea blocării activităţii sale din interese politice, creează premisele blocajului funcţional, cum ar fi în cazul încuviinţării unor măsuri cerute de procuror sau numirea de noi judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
citeşte tot - click AICI
**
*****
*********
************
*********
*****
**