joi, 9 septembrie 2010

Sorin Ovidiu Vîntu, reţinut pentru 24 ore

Ovidiu Vîntu a declarat: "Îmi doresc din toată inima, atunci când Băsescu va pierde în sfârşit o bătălie, să-l văd în locul meu".



Sorin Ovidiu Vîntu, este cercetat pentru că l-ar fi susţinut financiar pe Nicolae Popa, fostul director al Gelsor, care acum este arestat la Jakarta, în Indonezia. Astăzi s-au exeutat 10 perchiziţii în diferite locaţii. Prin intermediul unor firme, deţinute de Liviu Luca şi Octavian Ţurcan, Vântu se pare că l-ar fi alimentat cu bani pe Nicolae Popa. Alex Stoian, şoferul mogulului de la Realitatea TV, este cercetat şi el pentru anumite tranzacţii prin care i-ar fi virat bani lui Popa.



Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în colaborare cu ofiţeri de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, continuă cercetările în cauză, având ca obiect favorizarea infractorului, respectiv stabilirea circumstanţelor în care Nicolae Popa a fost sprijinit pentru a părăsi România şi a se stabili în străinătate, sustrăgându-se astfel de la executarea unei pedepse privative de libertate de 15 ani

În urma comisiilor rogatorii efectuate în Indonezia şi Cipru, au fost predate documente de către autorităţile competente în conformitate cu procedura asistenţei judiciare în materie penală şi a fost audiat Popa Nicolae.

Urmărirea penală a stabilit că transmiterea sumelor de bani s-a realizat în baza dispoziţiilor lui Vîntu Sorin Ovidiu, prin transfer bancar, dintr-un cont deschis la o bancă cu sediul în Nicosia, Cipru, în contul unei societăţi comerciale înregistrate în Indonezia, la care condamnatul Popa Nicolae avea acces cu ajutorul inculpatului Ţurcan Octavian, sau în numerar cu sprijinul inculpatului Stoian Alexandru.

Procurorii au înaintat magistraţilor Tribunalului Bucureşti, propuneri de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, pe numele inculpaţilor Vîntu Sorin Ovidiu, Ţurcan Octavian, şi Stoian Alexandru.

Stenograma - Sorin Ovidiu Vîntu către Nicolae Popa: „Golănaş mic, hai, te sărută Sorin, şi încep să iau măsuri pentru toate alea”

3.11.2009:

"Popa Nicolae: Hallo!
Sorin Ovidiu Vîntu : Da, VIOREL.
Popa Nicolae: Aaa! Da, salut! Ce faci?
Sorin Ovidiu Vîntu : Spune, VIOREL!... Alo!
Popa Nicolae : Alo, da! Stai un pic. Dormeam. Lasă-mă să-mi revin un pic. Ok! Sorin Ovidiu Vîntu, întrebare: când mi-ai trimis banii pe care zici că mi i-ai trimis?
Sorin Ovidiu Vintu : Nu pe care zic. Pe care ţi i-am trimis, bă, băiatule. Deci azi, mâine, conform calendarului, trebuie să-i ai în cont.
Popa Nicolae : N-au ajuns şi...
Sorin Ovidiu Vîntu : Asta este. Sunt trimişi, am verificat, cel târziu mâine, dacă nu cumva chiar şi astăzi trebuie să-i ai în cont.
Popa Nicolae : De ce te simt că eşti supărat pe mine?!
Sorin Ovidiu Vîntu : Nu sunt supărat, băi. Sunt f... în toate părţile, am un milion de treburi, sunt bombardat cu cerinţe de bani din 7.000 de direcţii. E o criză uriaşă aici, nu sunt supărat, sunt întins în toate direcţiile, asta este tot, am şi alte treburi, nu sunt numai la dispoziţia ta. Nu pot să stau...eu sunt cu 7.000 de oameni pe cap şi tu îmi dai 5.000 de telefoane pe oră. Băi, VIO, ce-i cu tine, te-ai tâmpit? Ce-i cu tine?
Popa Nicolae: Nu m-am tâmpit, dar înţelege că mi-e greu şi mie.
Sorin Ovidiu Vîntu : Bă, sunt de acord că ţi-e greu, dar până una-alta eu te întreţin, punct. Deci nu-mi crea o presiune mai mare decât cele pe care le am.
Popa Nicolae: Să ştii că dacă strigi la mine, nu rezolvă absolut nimic.
Sorin Ovidiu Vîntu : Sunt nervos!
Popa Nicolae : Şi eu pot să fiu nervos. Tu nu ştii cât de nervos pot să fiu şi eu câteodată.
Sorin Ovidiu Vîntu Ei! Distinse Popa Nicolae , ştii ceva? Enervează-te! Banii ţi i-am trimis, azi-mâine trebuie să sosească. Punct.
Popa Nicolae: Auzi?
Sorin Ovidiu Vîntu : Te rog!
Popa Nicolae: Când mi-ai zis distinse Popa Nicolae, m-ai făcut să râd.
Sorin Ovidiu Vîntu : Poftim?
Popa Nicolae: Eu te iubesc, mă. Când mi-ai zis distinse Popa Nicolae, m-ai făcut să râd. Sorin Ovidiu Vîntu, te iubesc, tu nu ştii cât de mult te iubesc eu pe tine. Eşti aşa de tâmpit şi de... Ce dracului! Hai, mă...
Sorin Ovidiu Vîntu : Deci am grijă. Şi ceea ce spun că fac, aia şi fac.
Popa Nicolae : Alo!
Sorin Ovidiu Vîntu : Nu mai pune chestiuni suplimentare. Băi, tu habar n-ai ce este aici. Şi în ce situaţie reală sunt.
Popa Nicolae : Vrei să-ţi răspund cu asemenea? Tu habar n-ai ce este aici şi habar n-ai...
Sorin Ovidiu Vîntu : Ştii ceva? Îţi dau cuvântul meu că aş prefera să stai să-ţi f... tu capul aici, să mă întreţii pe mine acolo.
Popa Nicolae : Dumnezeule, dar ştii că aş vrea să se poată întâmpla chestia asta? Aş vrea!
Sorin Ovidiu Vîntu : Bine. VIOREL, hai că suntem prea nervoşi.
Popa Nicolae : Alo! Alo!
Sorin Ovidiu Vîntu : VIOREL, m-auzi?
Popa Nicolae: Da, te aud.
Sorin Ovidiu Vîntu : Am un milion... Am şi alte treburi, ţi i-am trimis, bagă la cap să-ţi vină. O să chem şi pe frate-tu să-i dau şi pentru părinţii tăi. Gata! Nu mă mai fute la cap. Pa!
Popa Nicolae : Bine, mă, nu te mai fut la cap. Te pup!
Sorin Ovidiu Vîntu : Pa!
Popa Nicolae : Te iubesc! Alo?
Sorin Ovidiu Vîntu : Da, măi.
Popa Nicolae : Pa!
Sorin Ovidiu Vîntu : Poftim? Alo?
Popa Nicolae : Păi mi-ai închis sau nu mi-ai închis?
Sorin Ovidiu Vîntu : Păi nu ţi-am închis. Spune!
Popa Nicolae : Păi ce să spun? Mi-ai zis să închidem? Hai, aştept să închizi. Închide tu!
Sorin Ovidiu Vîntu : Bine, VIOREL, te sărut, pa!
Popa Nicolae: Pa!



09.10.2009:

Popa Nicolae : Alo?
Sorin Ovidiu Vîntu: Salut.
Popa Nicolae: Salut.
Sorin Ovidiu Vîntu : Scuză-mă tati... Sunt locuri, ţi-am spus, de unde nu pot vorbi din diverse considerente.
Popa Nicolae: Da mi se pare normal, nu trebuie să te scuzi.
Sorin Ovidiu Vîntu : Da, golănaş mic. Spune, bătrâne.
Popa Nicolae: Da... Păi, Sorin, în primul rând am aflat cum îl cheamă pe ăla,care acuma se duce pe la ai mei, a fost deja de două ori...
Sorin Ovidiu Vîntu : Da... Cum îl cheamă?
Popa Nicolae: COSTEA.
Sorin Ovidiu Vîntu : Da...
Popa Nicolae : Am şi un număr de mobil pe care l-a lăsat el la ai mei, ca să i-l dea lu' frati-miu, să-l sune frati-miu, dar frati-miu nu vrea să-l sune. Mi se pare normal.
Sorin Ovidiu Vîntu : Am înţeles. OK, să-mi dai un SMS cu numele şi cu telefonul lui.
Popa Nicolae: OK, OK. Măcar am aflat de el. Ţi-am zis, a fost deja de două
ori... Nu ştiu, e de capul lui... habar nu am.
Sorin Ovidiu Vîntu : Da... Deci să-mi dai un SMS cu telefonul... şi locul de unde este.
Popa Nicolae: Asta nu ştiu exact. Ţi-am zis, e subcomisar la Poliţia Capitalei. Să-l fut în gură.
Sorin Ovidiu Vîntu : Păi da, dacă e la Capitală... Eşti sigur că e de la Capitală?
Popa Nicolae: Ba da... Deci asta ştiu... Numai atâta ştiu. Numai numele şi
numărul ăsta de telefon.
Sorin Ovidiu Vîntu : OK. Mi-l dai pe...
Popa Nicolae: Îţi dau SMS.
Sorin Ovidiu Vîntu : ... pe SMS, da.
Popa Nicolae: Zi-mi şi mie de fii-mea. Ştii ceva, cum este?
Sorin Ovidiu Vîntu : Bătrânelule, ţi-am mai spus. E doar pe iarbă, nu e pe altceva...
Popa Nicolae: Îhî...
Sorin Ovidiu Vîntu : Anturajul este prost, GIGELU cu care este combinată nu are prea mare afecţiune pentru ea, e o prietenă de-a lui printre multe altele. GIGELU are 31 de ani... ăăă... soluţia pe care o recomand văzând despre ce... şi o tapează de bani. Soluţia pe care... Ăla nu lucrează nicăieri. Soluţia pe care o am vizajez eu, prietene, este să nu-i mai dai nici 5 bani. De ce-ţi sugerez soluţia asta? Exact aceeaşi problemă am avut-o eu cu IOANA şi exact asta este soluţia pe care am mers. Nu i-am mai dat 5 bani. Şi după o perioadă de ură, revoltă şi furie, şi-a revenit şi totul este OK. Şi era tot la vârsta asta.
Popa Nicolae: Am înţeles.
Sorin Ovidiu Vîntu : De aceea, taie-i orice sursă de finanţare. Sugerez să-i ducă maică-sa mâncare, strict de mâncare, şi să-i lase bani foarte, foarte puţini, cât să aibă pentru ţigări. Deci nu-i mai da bani. Marea problemă a fiică-tii, s-a obişnuit cu bani mulţi, toacă bani mulţi, a ajuns să-şi plătească propria ei curte, şi de aici tot derapajul. Nedându-i bani,
o obligi să se angajeze, cum s-a angajat fiică-mea la LONDRA. Că nu i-am mai dat eu bani, şi s-a angajat. Şi-a găsit un serviciu şi a început să muncească. Când a început să muncească şi să câştige banii ei, brusc a devenit foarte cumpătată cu aceşti bani.
Popa Nicolae: Na... bine... Ea munceşte. Înţeleg acuma că s-a înscris la altă facultate, să înceapă altă facultate. Ar fi pe un drum.
Sorin Ovidiu Vîntu : ... să muncească să-şi plătească. Nu-i mai da bani. Toată povestea ei vine de la bani.
Popa Nicolae: Extra bani nici n-am de unde, şi oricum hotărâsem să nu-i mai dau...
Sorin Ovidiu Vîntu : E, las-o în p.. mea, că i-ai dat zeci de mii, sute de mii... Lasă-mă dracului în pace. am aflat mai multe. Deci, nu-i mai da bani. Las-o să trăiască dintr-o leafă, şi-ţi garantez că în 6 luni de zile povestea asta va fi un vis urât. Mai departe.
Popa Nicolae: Păi, na, mă... cu ăsta... acum ajungem la partea cu banii. Generalul…, ai mei...
Sorin Ovidiu Vîntu : Da. Deci ai tăi, când vrei să vină?
Popa Nicolae: Aş fi vrut să ajungă la mine înainte de 12 decembrie, când e ziua lu' taică-miu şi face 80 de ani.
Sorin Ovidiu Vîntu : S-a făcut. Mă ocup. Mai departe.
Popa Nicolae: Cu generalul... dă semne, e... ţi-am zis, el nu...
Sorin Ovidiu Vîntu : Da măi, trebuia să-mi dai... Băi bătrâne, trebuia să-mi dai nişte scoruri. Zi...
Popa Nicolae: Ţi-am zis, la el, ce trebuie acuma... trebuie 43 000.
Sorin Ovidiu Vîntu : Am înţeles. Ţi-ai fixat care e suma lunară, după aia, de care ai nevoie?
Popa Nicolae: O... suma anuală, Sorin... m-am gândit că un 200 000 ar acoperi inclusiv generalul, salariul lui lunar... anual.
Sorin Ovidiu Vîntu Te referi la suma anuală, da?
Popa Nicolae: Da, da, da.
Sorin Ovidiu Vîntu : S-a făcut. Deal.
Popa Nicolae: Preferabil de primit întodeauna cam în perioada asta, ca să fie şi înainte de sărbători, să nu stau de sărbători să aştept.
Sorin Ovidiu Vîntu : Bine, s-a făcut.
Popa Nicolae: Cam astea.
Sorin Ovidiu Vîntu : Bine, golănaş mic. Hai, te sărută Sorin, golane, şi încep să iau măsuri pentru toate alea.
Popa Nicolae: OK, s-a făcut. Mersi mult.
Sorin Ovidiu Vîntu : Bine, banditule. Te pup. Pa.
Popa Nicolae: Bine, şi eu te pup.
Sorin Ovidiu Vîntu : Pa, pa.

30.10.2009:

Popa Nicolae: Da?
Sorin Ovidiu Vîntu: Salut, bătrâne! Mă auzi?
Popa Nicolae: Eu te aud.
Sorin Ovidiu Vîntu: Acuma te aud şi eu. Bătrânelule, plata s-a efectuat, urmează să-ţi vină. Deci era efectuată plata. Mă auzi?
Popa Nicolae: Da, te aud, numai că... Na, ca naiba!
Sorin Ovidiu Vîntu: Măi, asta e. Ăsta e circuitul. Cam 10 zile, după cum bine ştii, fac pe circuit. Întotdeauna aşa a fost.
Popa Nicolae: Au venit şi de pe o zi pe alta, câteodată. Mă rog, asta e... Asta vroiam, să fii sigur că a făcut-o.
Sorin Ovidiu Vîntu: Da, mami. Stai puţin, nu ştiu când îţi ajung ţie, efectiv de la ultimul virament. Dar eu ca să ţi-i trimit, tati, fac mai multe transferuri, nu fac. Înţelegi tu? Şi de aceea zic, circuitul face 10 zile. Dar ţi-am mai spus şi acum vreo doi ani că ăsta e circuitul. Deci s-au trimis, golane, nu-ţi fă probleme. Ştii că nu mă joc cu poveştile astea. Ştiu în ce situaţie eşti, nu mă joc cu d-astea. Au fost trimişi, tati, urmează să-ţi vină.
Popa Nicolae: Of, of, of
Sorin Ovidiu Vîntu:- Alo?
Popa Nicolae: Da, te aud, te aud.
Sorin Ovidiu Vîntu: Pentru rest. Pentru rest, pentru părinţii tăi. Să-l sune pe Lucian Boronea, cineva din partea... Frati-tu să-l sune pe Lucian Boronea, pentru bilete şi aranjamente de marş.
Popa Nicolae: Stai niţel, ce bilete? Bilete... el nu poate să aranjeze decât din Bucureşti pentru Amsterdam, atât. Restul, după cum am vorbit, trebuie cumpărate de acolo, pe loc. Nu are ce să aranjeze Lucian, am vorbit aşa?
Sorin Ovidiu Vîntu: Am uitat, tati. OK.
Popa Nicolae: Nu, da stai un pic. Nu, hai ca să nu avem neînţelegeri. Adică, să nu înţelegi tu greşit.
Sorin Ovidiu Vîntu: Am înţeles măi, mi-ai spus. Am uitat... Ho!
Popa Nicolae: OK.
Sorin Ovidiu Vîntu: Gata, ho... Să mă caute Virgil. Dar problema este, eşti sigur că Virgil - nu va cheltui banii?
Popa Nicolae: Sunt sigur. Am vorbit cu el...
Sorin Ovidiu Vîntu: N-am nici o încredere în omul ăla, asta e toată treaba.
Popa Nicolae: Nici eu nu am. Nici eu nu am, şi de aia am vorbit cu el, nu numai o dată, şi i-am spus aşa: "Băi, gândeşte-te, să nu te pună dracu' să pui banii, să zici că-i pui pentru o zi, sau pentru o oră, că nu ştiu ce scoţi, pentru că este ultima ocazie când eu pot să-i văd pe babaci. Să nu te pună dracu'". Zice: "Nu. Îţi jur pe sufletul copilului meu, şi pe mine, îţi jur pe mine că nu fac nimic...".
Sorin Ovidiu Vîntu: Bine, să mă caute... Alo?
Popa Nicolae: Da?
Sorin Ovidiu Vîntu: Să mă caute luni... să mă caute frati-tu.
Popa Nicolae: OK.
Sorin Ovidiu Vîntu: Bine... Bine. Te pup bătrâne.
Popa Nicolae: Şi eu te pup. Aştept. OK

Niciun comentariu: