miercuri, 15 septembrie 2010

Rus Ioan, director al Grupului Şcolar „Alexandru Borza”, este judecat în stare de arest preventiv


În scopul obţinerii unor câştiguri materiale totalizând peste 30.000 de euro, în perioada iunie 2009 - iunie 2010, Rus Ioan, Văidăhăzan Ioan, Avram Dorel şi Cornoiu Ilie s-au implicat în fraudarea examenelor de bacalaureat - sesiunile de vară şi toamnă ale anului 2009 şi din vara anului 2010.

În schimbul unor sume de bani cuprinse între 250 şi 350 de euro pentru fiecare probă scrisă, sume pretinse şi primite de la un număr de 61 de candidaţi, inculpaţii – cadre didactice au promis că le vor înlesni acestor candidaţi promovarea în mod fraudulos a bacalaureatului. Pentru a asigura reuşita celor promise, inculpaţii s-au implicat în comiterea a nu mai puţin de 164 acte materiale de falsificare a lucrărilor de bacalaureat la probele scrise (între 1 şi 4 probe pentru fiecare candidat), sustragerea lucrărilor originale şi înlocuirea lor cu cele falsificate care au fost predate centrelor zonale de evaluare.

Astfel, în perioada iunie 2009 – iunie 2010, inculpatul Rus Ioan, în calitate de director al Grupului Şcolar „Alexandru Borza”, a pretins de la un număr de 33 de candidaţi suma totală de 23.650 euro, din care a primit efectiv suma de 22.350 euro şi 11.100 lei lăsând să se creadă faţă de aceşti candidaţi că are influenţă pe lângă unii din membri comisiilor de examen de la cele trei sesiuni de bacalaureat şi îi poate ajuta să promoveze în mod fraudulos probele scrise. Din banii primiţi, inculpatului i-au revenit 18.550 euro şi 10.000 lei.

În cursul lunii iunie 2009, Rus Ioan i-a dat inculpatului Văidăhăzan Ioan suma de 2.000 euro pentru ca, în calitatea sa de preşedinte al Comisiei de examen de la Centrul de examen Grup Şcolar „Alexandru Borza”, să îl ajute să fraudeze examenul de bacalaureat la probele scrise în interesul mai multor candidaţi.

De asemenea, în perioada august – septembrie 2009, Rus Ioan, prin intermediul inculpatului Văidăhăzan Ioan, i-a remis inculpatului Cornoiu Ilie suma de 1.800 euro pentru ca, în calitatea sa de preşedinte al Comisiei de examen de la Centrul de examen de la Colegiul tehnic „Edmond Nicolau”, să îl ajute să fraudeze examenul de bacalaureat la probele scrise în interesul mai multor candidaţi proveniţi de la Grupul Şcolar Alexandru Borza.

În acest context, pe parcursul derulării examenului de bacalaureat, sesiunile iunie 2009 şi august – septembrie 2009, inculpaţii Rus Ioan, Văidăhăzan Ioan şi Cornoiu Ilie au falsificat un număr de 122 de lucrări în sensul că au creat aparenţa de legalitate a unor lucrări ce au fost redactate de către candidaţii favorizaţi în alte săli şi în alte condiţii decât cele reglementate de metodologia de examen. Lucrările redactate în sălile oficiale de examen au fost înlocuite de cei trei inculpaţi cu lucrările falsificate.

În aceeaşi modalitate, în sesiunea de bacalaureat din luna iunie 2010, cei trei inculpaţi au falsificat un număr de 42 de lucrări de la Centrul de examen Grup şcolar „Alexandru Borza”. Ca şi în anul anterior, cele 42 de lucrări originale redactate la proba de limba şi literatura română au fost înlocuite cu lucrările falsificate.

În cursul lunii iunie 2010, inculpatul Văidăhăzan Ioan a acceptat să primească de la Rus Ioan o sumă de bani al cărei cuantum nu i-a fost comunicat în mod concret pentru ca, în virtutea atribuţiilor cu care fusese învestit în calitate de membru în Comisia de bacalaureat, să faciliteze fraudarea examenului în vederea asigurării promovării candidaţilor care au plătit sume de bani în acest sens.

În cursul lunii iunie 2010, inculpatul Văidăhăzan Ioan, în calitate de membru al Comisiei de examen de la Centrul de examen Grup Şcolar „Alexandru Borza”, a primit de la doi candidaţi, printre care şi inculpatul Matiş Horaţiu, suma de 800 euro pentru ca, în această calitate, să îi ajute să promoveze în mod fraudulos examenul de bacalaureat la probele scrise pe care aceştia urmau să le susţină la centrul de examen mai sus menţionat.

În cursul lunii august 2009, inculpatul Văidăhăzan Ioan a pretins şi primit de la mai mulţi candidaţi, printre care şi inculpaţii Toth Marton Csaba şi Fărcaş Ioana Paula, suma totală de 3.400 euro şi 1500 lei, din care a rămas cu suma de 1.600 euro şi 1.500 lei, lăsând să se creadă că are influenţă pe lângă unii din membri comisiilor de examen de la Centrul de examen de la Colegiul tehnic „Edmond Nicolau” şi îi poate ajuta să promoveze în mod fraudulos probele scrise de la examenul de bacalaureat.

În cursul lunii ianuarie 2010, Văidăhăzan Ioan a pretins şi primit de la un candidat suma de 300 euro, lăsând să se creadă faţă de acesta că are influenţă pe lângă unii membri ai comisiei de examen de la Centrul de examen de la Grupul şcolar „Alexandru Borza” şi îl poate ajuta să promoveze în mod fraudulos examenul de competenţe lingvistice pe care acesta urma să îl susţină la centrul respectiv.

La rândul său, în sesiunea de bacalaureat din august-septembrie 2009, inculpatul Cornoiu Ilie a primit de la inculpaţii Rus Ioan, Văidăhăzan Ioan şi Avram Dorel suma totală de 4.300 euro pentru ca, în calitatea sa de preşedinte al Comisiei de examen de la Centrul de examen de la Colegiul tehnic „Edmond Nicolau”, prin încălcarea atribuţiilor pe care le avea, să îi ajute să fraudeze examenul de bacalaureat la probele scrise în interesul mai multor candidaţi. În acelaşi scop, Cornoiu Ilie, în cursul lunii iunie 2010, a acceptat să primească de la inculpaţii Rus Ioan şi Avram Dorel o sumă de bani al cărei cuantum nu i-a fost comunicat în mod concret.

De asemenea, în cursul lunii august 2009 şi iunie 2010, inculpatul Avram Dorel, în calitate de director la Grupul Şcolar Didactica Nova şi director adjunct al Liceului „Victor Babeş” din Cluj Napoca, a pretins de la mai mulţi candidaţi suma totală de 14.650 euro, din care a primit suma de 13.950 euro, lăsând să se creadă faţă de candidaţii respectivi că are influenţă pe lângă unii din membrii comisiilor de examen de la cele două sesiuni de bacalaureat (august-septembrie 2009 şi iunie 2010) şi că îi poate ajuta să promoveze în mod fraudulos probele scrise de la bacalaureat.

În cursul lunii iunie 2010, inculpaţii Matiş Horaţiu şi Cesărean Viorel Grigore au dat inculpaţilor Văidăhăzan Ioan şi Avram Dorel sumele de 400 euro, respectiv 900 euro pentru a-i ajuta să promoveze în mod fraudulos examenul de bacalaureat la probele scrise.

De asemenea, în cursul lunilor iunie 2009 şi august - septembrie 2009, inculpaţii Moldovan Marinela, Colţa Pompei, Toth Marton Csaba, Fărcaş Ioana Paula, Mariş Ovidiu Gheorghe şi Nechifor Saveta au cumpărat, contra unor sume cuprinse între 250 şi 1.000 euro, influenţa pe care inculpaţii Rus Ioan, Avram Dorel şi Văidăhăzan Ioan au pretins că au pe lângă anumiţi membri ai comisiilor de examen de la centrele unde susţineau examenul de bacalaureat.

Totodată, susnumiţii, cât şi inculpaţii Moga Corina, Moldovan Elena, Mariş Vasile, Rus Tudor Dumitru, Radu Sergiu Mihai, Costin Alexandru, Desmirean Mircea şi Marton Izabela Andreea au falsificat lucrările scrise la unele probe în sensul că au redactat alte lucrări în alte săli decât cele de examen şi având la dispoziţie subiectele rezolvate, cunoscând că lucrările originale vor fi înlocuite cu cele falsificate.

În vederea confiscării speciale, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Rus Ioan, Văidăhăzan Ioan şi Avram Dorel.

La data de 14 iulie 2010, Tribunalul Cluj a hotărât arestarea preventivă a inculpaţilor Rus Ioan şi Văidăhăzan Ioan pentru 29 de zile, respectiv pentru 20 de zile, Avram Dorel a fost arestat la 28 iulie 2010 prin decizia Curţii de Apel Cluj pentru 20 de zile iar Cornoiu Ilie a fost arestat la 20 august 2010, prin hotărârea Tribunalului Cluj, pentru 29 de zile (comunicatele nr. 281/VIII/3 din data de 14 iulie 2010, 305/VIII/3 din 28 iulie 2010 şi 325/VIII/3 din 20 august 2010 afişate pe site-ul www.pna.ro).

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Cluj.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

RUS IOAN, în stare de arest preventiv, director al Grupului Şcolar „Alexandru Borza” din Cluj Napoca, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:

- trafic de influenţă în formă continuată,
- două infracţiuni de dare de mită,
- complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,
- complicitate la sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată;

VĂIDĂHĂZAN IOAN, în stare de arest preventiv, director adjunct la Colegiul tehnic „Edmond Nicolau” din Cluj Napoca, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:

- luare de mită în formă continuată,
- trafic de influenţă în formă continuată,
- fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,
- sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată

CORNOIU ILIE, în stare de arest preventiv, profesor universitar în cadrul Universităţii de Ştinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj şi consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Cluj, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:

- luare de mită în formă continuată,
- fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,
- sustragere sau distrugere de înscrisuri, în formă continuată,

AVRAM DOREL, în stare de arest preventiv, director al Grupului Scolar „Didactica Nova” din Cluj Napoca şi director adjunct la Liceul „Victor Babeş” din Cluj Napoca, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată,

CESĂREAN VIOREL GRIGORE în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă;

MATIŞ HORAŢIU în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită;

MOLDOVAN MARINELA în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de cumpărare de influenţă şi fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,

MOGA CORINA în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,

RUS TUDOR DUMITRU, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,

MOLDOVAN ELENA în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,

RADU SERGIU MIHAI în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,

MARIŞ OVIDIU GHEORGHE în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de cumpărare de influenţă şi fals material în înscrisuri oficiale,

TOTH MARTON CSABA în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de cumpărare de influenţă şi fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,

COLŢA POMPEI în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de cumpărare de influenţă şi fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,

FĂRCAŞ IOANA PAULA în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de cumpărare de influenţă şi fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,

NECHIFOR SAVETA în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de cumpărare de influenţă şi fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată

DESMIREAN MIRCEA în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,

COSTIN ALEXANDRU în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,

MARTON IZABELA ANDREEA în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale şi

MARIŞ VASILE în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale.

****************************
******************
*************
********

Un comentariu:

Anonim spunea...

Hi, very interesting post, greetings from Greece!