Visele eternului manager Roibu Constantin au fost spulberate de intervenţiile germanilor de la PCC SE - Angajaţii combinatului sunt sătui de promisiunile făcute de conducere. Salariile nu se mai dau la timp şi tot mai multe familii au probleme cu plata datoriilor la asociaţii, bănci, vecini...
Oamenii au început să se întrebe dacă nu ar fi fost buni banii germanilor, pentru că Roibu Constantin oricum şi-a făcut plinul. Acum când perspectivele sunt sumbre, pe cine îl doare în buzunar? Pe ne`a Vasile din secţie, sau pe ne`a Costică de la doi?
O veste tristă: Comisia Europeană a închis investigaţia privind o garanţie de stat în favoarea SC Oltchim SA, după ce Guvernul Român a informat CE că această garanţie nu a fost acordată.
Într-un comunicat de presă, Comisia Europeană informează că a iniţiat, în noiembrie 2009, o investigaţie aprofundată în domeniul ajutorului de stat, ca urmare a unor îndoieli asupra garanţiei care urma să fie emisă pentru un credit bancar în favoarea Oltchim, punând sub semnul întrebarii dacă aceasta corespunde condiţiilor stabilite în Cadrul temporar pentru măsurile de ajutor de stat - menite să sprijine accesul întreprinderilor la finanţare pe perioada crizei financiare.
Investigaţia a fost declanşată ca urmare a unei plângeri, conform căreia statul ar fi acordat garanţia pentru a acoperi 80% dintr-un credit bancar de 62 de milioane de euro, destinat Oltchimului în vederea achiziţionării petrochimiei de la Arpechim, un furnizor aflat în dificultate. Întrucât, între timp, autorităţile române au informat că această garanţie nu a fost acordată, Comisia Europeană nu mai poate continua investigaţia.
Cadrul temporar a fost instituit după falimentul Lehman Brothers, întrucât criza financiară declanşată îngreunase accesul întreprinderilor la finanţare. Una dintre principalele condiţii impuse de normele cadrului temporar aplicabil ajutoarelor de stat destinate economiei reale este că întreprinderile beneficiare trebuie să fie, în esenţă, solide. În cazul în care o întreprindere are dificultăţi care datează dintr-o perioadă anterioară crizei, iar statul membru doreşte să îi vină în ajutor, normele de ajutor de stat adecvate sunt Orientările privind salvarea şi restructurarea întreprinderilor.
*****************************************
******************************
*******************
***********
*****
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu