Sunt aproape trei săptămâni de când am publicat în EUROVALCEA articolul COLONEL SECURIST ACUZAT PENTRU PEDOFILIE ŞI VIOL. Informaţiile incluse în rândurile articolului au fost oferite de către Comăniţă Mandalia Steluţa care urma să completeze acuzaţiile pe care le aduce unui securist, cu date concrete.
Tanti Steluţa ne-a relatat în redacţie cum un securist pensionat a comis un viol asupra unui copil de numai 8 ani. Adevărul este că am ramas perplex ascultând poveştile acestei adevărate MATA HARI, care susţine că este urmarită de servicii secrete şi informaţiile pe care le deţine îi pun viaţa în pericol. Una peste alta Steluţa se pare că a fost administrator al unei firme patronată de un cetăţean iranian, pe care aceasta îl prezintă ca fiind implicat în trafic cu ... cu dracu ştie ce, că nu am înteles clar, dar e de belea!
Mata Hari în varianta vâlceană, luată la bani mărunţi, cu privire la situaţia securistului violator, a început să bată câmpii şi nici una nici alta, şi-a dat seama că este ameninţată de Redactorul Şef de la EUROVALCEA, adică de mine, frumosul, inteligentul, etc.
Steluţa Comaniţă se pare că a beneficiat din plin de compania unor securişti şi miliţieni, de ale căror tentacule se foloseşte şi în prezent, pentru a şantaja în mod ordinar, pentru "scopuri caritabile". Voi publica în EUROVALCEA mai multe amănunte despre cucoana asta care este cunoscută prin Vâlcea ca fiind "Aia a lui Tavi".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu