joi, 16 februarie 2017

Romulus Bulacu: Impactul Ordonanței 13 – Ce au înțeles investitorii străini din acest episod sumbru?

Sub masca respectării unor decizii ale unor instanţe interne sau internaţionale, Guvernul, girat de domnii Dragnea şi Tăriceanu, a lovit în ceea ce înseamnă siguranța românilor și a intereselor lor legitime, prin emiterea Ordonanței 13. Această Ordonanță de Urgență a avut două tipuri de efecte: unul benefic, din punct de vedere social, și altul nociv, din punct de vedere economic. Nu îmi permit să comentez aspectele juridice întrucât depășesc aria mea de competență.
Gestul inexplicabil și necugetat al Guvernului, prin care a ales să declanșeze așa zisul „proces al schimbării”, a trezit din amorțire un popor care dădea semne ale obișnuinței cu moravurile politice autohtone.
România a fost martora celor mai mari proteste din ultimii 28 de ani. Cetățenii care au participat la „mișcările de rezistență” de la Palatul Victoria au sancționat dur lipsa comunicării și a deschiderii Guvernului spre dialog, solicitând transparență în actul decizional. România a dat semnalul schimbării în bine. Oamenii ieșiți în stradă au devenit un erou colectiv în ecoul internațional. Acest erou colectiv s-a transformat într-un ambasador de succes al imaginii țării noastre în Europa și a reușit să spulbere mituri, cum că românii ar da în cap, românii ar cerși, românii ar fura. Prin spirit civic au demonstrat că vor să muncească în țara lor, dar într-o țară cinstită, care să le aprecieze și să le stimuleze eforturile.
Românii au dat lumii întregi o lecție a democrației, cu principiile și valorile ei, manifestând respect pentru statul de drept. Pornind de la o binecunoscută sintagmă mi-aș permite să susțin că, dată fiind dinamica ultimelor zile, pe lângă presă, poporul a devenit „câinele de pază al democrației”.
Dar, în același timp, așa cum spunea Octavian Paler, „am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru şi pot vedea ceva total diferit”. Astfel, s-au mobilizat protestatarii de la Palatul Cotroceni. Chiar și așa, nu consider că avem o țară divizată prin ură, ci una unită prin nemulțumire. Aceste proteste sunt semne ale unei societăți sănătoase, care a ales să se implice pașnic și să se exprime liber.
Am amintit și de existența unui efect nociv, „intrat în vigoare” chiar înaintea publicării în Monitorul Oficial a Ordonanței 13. Un declin economic care greu mai poate fi controlat, cu repercusiuni pe termen lung. Concret, leul a început să se prăbușească în raport cu alte monede, iar încrederea în titlurile de valoare româneşti a scăzut la cote alarmante. Deprecierea banilor va atrage după sine scumpiri ale alimentelor şi combustibililor, așa cum atenţioneazăanaliştii economici. În plus, dobânzile la împrumuturi au crescut, iar trendul pare că se va menţine.
Cu un buget construit pe o ipotetică şi extrem de entuziastă creştere economică de 5,2%, în care atragerea de fonduri europene joacă un rol esențial, România riscă, în acest context, nu numai să rateze ţintele propuse în actualul program de guvernare, ci chiar să intre într-un declin economic ale cărui proporții şi consecințe sunt greu de estimat.
Ce au înțeles investitorii străini din acest episod sumbru? Faptul că avem un Guvern capabil să lase economia pradă corupţiei, prin contracte date cu dedicaţie. Declaraţiile premierului Grindeanu privind „angajamentul ferm al tuturor instituţiilorşi factorilor decizionali din România privind continuarea luptei împotriva corupţiei” nu mai conving pe nimeni.
„Altă întrebare!” Oare povestea acestei Ordonanțe s-a încheiat cu adevărat? În acest caz, timpul ne va oferi un răspuns.
„După atâta frig și ceață” sper că va răsări, cândva, și soarele! Până atunci însă, doamnelor și domnilor guvernanți, vă invit să îndrăzniți să credeți în România condusă de oameni cinstiți!
Senator PNL
Circumscripția nr. 40 Vâlcea
Romulus Bulacu

Viorica Dăncilă a solicitat investiții europene în proiecte menite să ajute tinerii și femeile din mediul rural

Liderul eurodeputaților social-democrați din România, Viorica Dăncilă, salută adoptarea de către Parlamentul European a rezoluției referitoare la investiții în locuri de muncă și în creștere, care solicită Comisiei și statelor membre să susțină crearea de locuri de muncă în mediul rural, în special în zonele defavorizate. Eurodeputata PSD a fost raportorul de aviz al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.
”Votul de astăzi transmite un semnal determinat al Parlamentului European, către statele membre ale UE, dar și către Comisia Europeană, că este necesară utilizarea mai eficientă a fondurilor europene, astfel încât să fie create locuri de muncă și oportunități în zonele rurale și defavorizate, dar și pentru a sprijini femeile și tinerii, categorii sociale afectate de șomaj. Prin această rezoluție, se reafirmă rolul fundamental pe care politica de coeziune trebuie să îl aibă în reducerea decalajelor sociale și economice”, susține Viorica Dăncilă.
În calitate de raportor pentru aviz din partea Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, eurodeputata PSD a subliniat rolul agriculturii în furnizarea de locuri de muncă și în conservarea spațiului rural și a solicitat susținerea acelor proiecte menite să ajute tinerii și femeile de la sate.
De asemenea, Viorica Dăncilă a cerut Comisiei Europene să garanteze acces la finanțare mai ușor și echilibrat din punct de vedere geografic, acordând o prioritate deosebită întreprinderilor și cooperativelor din zonele rurale și din zonele defavorizate.
Totodată, rezolutia solicită CE să asigure mecanisme de corelare a prețurilor de producție și de vânzare, pentru a fi sigur astfel că principalii beneficiari ai finanțărilor PAC sunt producătorii agricoli.
Nu în ultimul rând, deputata europeană a invitat Comisia și autoritățile de management din cadrul programelor de dezvoltare rurală să consulte părțile interesate în mod regulat, de la planificarea programelor de dezvoltare rurală până la punerea lor în aplicare.

Efectul nepromulgării Bugetului pentru 2017 se transmite în lanţ, de la ministere la autorităţile judeţene şi locale

Sorin Grindeanu: Noi ne-am făcut treaba, am adoptat actele legislative necesare, am prevăzut banii în buget pe toate aceste măsuri
Declarații susținute de premierul Sorin Grindeanu la începutul Ședinței de Guvern din 16 februarie 2017
Premierul Sorin Grindeanu: “Bună ziua! Dați-mi voie să fac câteva considerente, generale, la începutul ședinței noastre de astăzi. În primul rând, vreau să vă mulțumesc pentru faptul că vă continuați activitatea, deși bugetul întârzie în a fi promulgat. Din păcate, faptul că dumneavoastră și noi am reușit, zic eu, în timp record să venim cu un buget care să țină cont de programul nostru de guvernare, de toate măsurile pe care noi ne-am angajat să le punem în practică.
Iată că toată această muncă este întârziată. Ba mai mult decât atât, acele măsuri noi, pe care le-am luat și pe care le aveam în programul de guvernare sunt puse, datorită nepromulgării bugetului încă, sunt puse sub semnul întrebării.
Noi ne-am făcut treaba, am adoptat actele legislative necesare, am prevăzut banii în buget pe toate aceste măsuri. Din păcate, toată această întârziere se va duce în lanț, nu doar către ministerele pe care dumneavoastră le coordonați, ci și către autoritățile județene, autoritățile locale, toate lucrurile care decurg pe piramidă în jos spre o bună funcționare a statului.
Și așa eram destul de întârziați datorită programului electoral, datorită tuturor lucrurile pe care dumneavoastră le știți și care nu au depins de noi. De accea, o să mai funcționăm, și toată lumea o să mai funcționeze în continuare cu 1/12, așa cum știți, conform legii, din păcate!
Al doilea lucru, vreau să vă încurajez pe cei care coordonați comitetul interministerial pentru legea prevenției și vă rog să urgentați, să faceți lucrurile cât se poate de transparent, pentru că este o măsură pe care noi o avem prinsă în programul de guvernare și pe care trebui să o adoptăm, deci, vă rog să urgentați lucrurile.
De asemenea, la ministerul muncii, știu că ați început, pe legea salarizării unice, în același ritm doresc să lucrați, astfel încât și legea salarizării unice să poată fi un proiect prima oară, să poată fi finalizat într-un termen cât mai scurt”.

Coaliția pentru Educație: Acțiuni și planuri pentru programele școlare

Reprezentații Ministerului Educației Naționale au prezentat, în cursul acestei săptămâni, acțiunile realizate și planurile pentru următoarea perioadă, inclusiv în ceea ce privește proiectele de programe școlare pentru gimnaziu și a manualelor aferente. În acest context, Federația Coaliția pentru Educație atrage atenția asupra necesității de îmbunătățire a acestor programe, pentru a răspunde cerințelor actuale, și propune o serie de recomandări, prezentate, pe larg, aici.
Cerințe-cheie:
Coaliția pentru Educație atrage atenția că este necesar ca programele să răspundă următoarelor așteptări:
  • Competențele-cheiecum anume servește fiecare programă la formarea competențelor – cheie pentru învățarea pe parcursul întregii vieți, definite la nivel european, ce includ nu doar cunoștințe, ci și deprinderi, atitudini/valori?
  • Corelarea programelor între materiia existat sau va exista o etapă destinată acestui proces de corelare și cum vor fi evaluate progresele realizate în această privință, astfel încât să depășim etapa segregării curriculare?
  • Formarea profesorilor: cum va fi asigurată implementarea la clasă a programelor de către cadrele didactice?
  • Aerisirea programei: cum ne asigurăm că profesorii vor avea 25% din bugetul de timp al anului școlar pentru a adapta conținutul programelor la caracteristicile elevilor şi la strategia şcolii din care face parte?
  • Corelarea programelor pentru nivel primar și cel secundar: care este calendarul / harta care va asigura îmbunătățirea programelor (în următorii 3-5 ani), astfel încât să evoluăm către un învățământ transdisciplinar și să nu mai existe ruptura între nivelul primar și cel secundar?
  • Profilul de competențe al absolventului –> programele școlare –> sistemul de evaluare
Pentru înțelegerea procesului, ar trebui să se pornească de la un ”portret al absolventului”, care să fie realizat printr-o ofertă educațională (programele școlare), ce include formarea de competențe generale și specifice, la fiecare disciplină. Este importantă corelarea cu procesul de evaluare încă din această etapă de design, pentru a avea o ”listă de verificare pe parcurs”. Astfel, putem spune unde se află un elev pe drumul către dobândirea competențelor definite în profilul absolventului, competențe care ar trebui să se regăsească la toate materiile. Nu ar trebui să existe discipline concentrate doar pe cunoștințe și ceva abilități și discipline dedicate practicării comportamentelor dezirabile, menite să construiască caractere.
  • Metode noi de predare și formarea profesorilor
În ceea ce privește sugestiile metodologice, Coaliția pentru Educație apreciază orientarea către metode interactive, de educație non-formală, care încurajează lucrul în echipă, dezbaterile și învățarea pe bază de proiect. Experiența programului “Școala altfel” a arătat cât de importantă este pregătirea cadrelor didactice pentru a utiliza astfel de metode și sperăm că tema formării cadrelor didactice, deschisă în 2016 de către Coaliția pentru Educație, va fi reluată în acest an, la nivel de politici publice.
  • Teme esențiale pentru adolescenți și participarea lor la procesul de învățare
Nu în ultimul rând, considerăm că este necesar ca programele diferitelor materii să țină seama de teme relevante pentru adolescenți (autocunoaștere, încredere în sine, motivație, toleranță, comunicare, lucru în echipă), precum și a problemelor specifice vârstei (prevenirea și soluționarea situațiilor de intimidare, agresivitate, conflict, violență, bullying, precum și educația pentru sănătate, orientare în carieră etc.).
Introducerea orei de “Consiliere și Dezvoltare Personală” în planul cadru este un progres, dar o oră pe săptămână nu este suficientă pentru a răspunde acestor nevoi. În plus, nu este clar cine și cât de pregătiți vor fi cei care vor susține aceste ore. Această alegere între consilieri și diriginți este critic să fie făcută acum, simultan cu formularea programei școlare pentru că poate impune regândirea întregii programe.
  • Recomandări
Dată fiind presiunea luării unor decizii acum, pentru elevii din clasele a IV-a, recomandările noastre se referă la:
  • asumarea politica a programelor acum, cât mai curate ca structură și cu reprezentare vizibilă a legăturii dintre competențele formate și modalitățile propuse pentru aceasta;
  • contractarea de manualelor pentru gimnaziu să nu fie făcută în grabă: în absența unei strategii clare (v. discutia privind o posibilă lege a manualului), a unei decizii privind regimul de ”open data” al conținutului manualelor;graba ar fi încă un element major de stres pentru generația care NU a avut manuale pe bancă în toamnă, din clasa I până în clasa a IV-a.
  • folosirea acestui context ca pe o oportunitate de învățare și dezvoltare pentru profesorii care vor fi nevoiți să înțeleagă programele școlare și să le operaționalizeze la clasă. Considerăm că există resurse în sistem, inclusiv prin atragerea de fonduri europene, pentru ca MEN să poată pune la dispoziție sugestii metodologice și programe de formare pentru profesorii care vor preda din toamnă la clasa a V-a.
  • după asumarea programele pentru gimnaziu, se va putea progresa și în activitatea de programare pentru ciclul secundar superior (liceu), parte din această activitate fiind în derulare, cu susținere financiară prin contractul de împrumut cu Banca Mondială – Proiectulprivind Învățământul Secundar – ROSE (Romanian Secondary Education).
Punctul de vedere al Coaliției pentru Educație privind proiectele de programe școlare este prezentat, pe larg, pe site-ul Federației (www.coalitiaedu.ro) – aici. Fondată în iunie 2015, Federația Coaliția pentru Educațire reunește organizații neguvernamentale active în domeniu și își propune să coaguleze energii și resurse pentru a susține dezvoltarea școlii în care fiecare vrea și poate să își împlinească potențialul.

Incendiu în Râmnicu Vâlcea, la Râureni – Un tânăr de 26 ani, a fost transportat la Spitalul Județean pentru îngrijiri medicale

Joi, 16 februarie 2017, la ora 02.30, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au intervenit în Râmnicu Vâlcea, pe strada Râureni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit în gospodăria lui M.F.
Flăcările s-au declanșat la nivelul acoperișului construit din lemn, cu învelitoare din tiglă. S-a degradat țigla pe o suprafaţă de 100 metri pătrați, tavanul pe o suprafaţă de circa 30 metri pătrați și cinci ferestre de termopan. Prin intervenția promptă a pompierilor s-a reușit salvarea locuinței și a unei anexe. După aproximativ o oră de la sosirea pompierilor la locul intervenției, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage și la alte bunuri situate în apropiere. Fiul proprietarului, în vârstă de 26 de ani, a suferit leziuni la piciorul drept acesta fiind transportat la Spitalul Județean pentru îngrijiri medicale.
Cercetările preliminare arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma neizolării corespunzătoare a coșului pentru evacuarea fumului față de materialele combustibile din componența acoperișului.

Marilen Pirtea: Bugetul de stat pe 2017, o propunere nerealistă

Deputatul PNL de Timiș, economistul Marilen Gabriel Pirtea, secretarul Comisiei pentru buget din Camera Deputaților: “Bugetul de stat pe 2017, o propunere nerealistă care ne îndepărtează de momentul în care parcursul occidental al României devine ireversibil”

„Bugetul României pentru 2017 are două probleme mari. Prima dintre ele este faptul că ‹‹pacea socială››, pe care a mizat coaliția de guvernare, nu are acoperire în buget. Nota de plată va veni mai repede decât mulți se așteaptă. Nu cred că vom trece de jumătatea anului și adevărul despre buget va ieși la iveală. Momentul cheie va fi următoarea rectificare. Cine va plăti pentru această ‹‹pace socială››? Nu cei care au luat deciziile, ci oamenii cinstiți, care muncesc și își plătesc taxele către stat. Mă aștept să revină inflația, iar, per ansamblu, creșterile salariale să fie estompate puternic de scăderea puterii de cumpărare a leului ”, spune deputatul Marilen Gabriel Pirtea.
Creditele de angajament, supraestimarea veniturilor, optimismul privind absorbția de fonduri europene și creșterea cheltuielilor fac ca acest buget să fie unul al dorințelor, nicidecum al putințelor, este de părere deputatul: „Creditele de angajament de peste 50 de miliarde de lei vor avea efect întârziat, însă nu unul pozitiv, ci toxic pentru bugetele viitoare. Dacă vor reuși să contracteze în 2017 proiecte pentru întreaga sumă, plata în următorii ani va fi un calvar. Mă aștept ca numeroase investiţii să treneze. O parte considerabilă a problemei se va reflecta și asupra mediului de afaceri, firmele se vor trezi angajate în lucrări pentru care nu pot fi plătite.”
„Comisia Europeană, Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional prognozează pentru România o creștere economică între 3,7% şi 4,4%. Bugetul coaliției guvernamentale este construit pe o prognoză de creștere cu 5,2%. Mă întreb de unde a scos Comisia Națională de Prognoză această cifră.Dar să construiești bugetul de la o prognoză hazardată denotă premeditare”, adaugă Marilen Pirtea.
“Optimismul privind fondurile europene este o altă problemă, atingerea țintei fiind dificilă în contextul experienței negative a guvernărilor social-democrate cu accesarea fondurilor externe, spune deputatul PNL.
„Odată plecați pe acest drum, cei din coaliția de guvernare nu vor avea la dispoziție alte unelte decât introducerea de noi taxe, creșterea altora și împrumutarea excesivă, peste deficitul de 3%. Un lucru mai puțin discutat public este că plătim anual dobânzi de peste 10 miliarde de lei pentru banii împrumutați de țară. Mai bine zis, de politicieni iresponsabili, în numele fiecărui dintre noi. Nu este loc de mai mult! Decontarea măsurilor populiste, toxice, înghesuite într-un buget fantasmagoric nu se va distribui doar cetățenilor, ci mă aștept ca povara fiscală să fie aruncată și pe umerii mediului de afaceri. Mă aștept ca antreprenorii să fie ‹‹căutați la buzunar›› de fiecare ban, pentru a acoperi deficitul bugetar”, subliniază deputatul PNL.
„Și aici ajungem la cea dea doua problemă mare a bugetului: ne îndepărtează de următorul proiect major de țară, adoptarea monedei Euro. Este următorul pas spre bunăstarea românilor, abia din acel moment putem spune că am făcut pasul ireversibil către occident. Ei bine, ‹‹pacea socială›› a coaliției guvernamentale ne costă exact acest proiect, fără de care aderarea la Uniunea Europeană rămâne incompletă”, concluzionează Marilen Pirtea.

Magda Bei, nominalizată femeia anului în antreprenoriat

Cunoscuta femeie de afaceri şi Ambasador al Elite Business Women, Magda Bei, a fost nominalizată la Gala Premiilor Femeia Anului, la secţiunea “Antreprenoriat”.

Magda Bei are experienţă în antreprenoriat de aproape 20 de ani, iar la vârsta de numai 24 de ani, în timp ce călătorea prin lume, a avut o idee care s-a transformat peste ani în milioane de euro, cu un împrumut de doar 5.000 de dolari. Femeia de afaceri conduce Graphtec Design, o companie de producţie de mobilier comercial customizat, în cadrul căreia lucrează peste 120 de profesionişti şi care are în portofoliu peste 36.000 de tipuri de produse durabile. Până în prezent, Magda Bei a contribuit la îmbunătăţirea identităţii vizuale pentru companii multinaţionale de top, precum Coca Cola, Imaginarium, Doncafe, British American Tobacco, Roberto Bravo şi Lukoil.
“Este un lucru îmbucurător că am reuşit să aducem în acelaşi loc peste 6.000 de femei de afaceri, cu care să împărtăşim experienţe şi cu care chiar să legăm parteneriate. Ţara noastră a cunoscut o creştere foarte mare, în ultimii 10 ani, cu privire la numărul femeilor care aleg să se implice în proiecte antreprenoriale. În tot acest răstimp, au demonstrat că pot veni cu un suflu nou, cu noi viziuni şi chiar cu rezultate vizibile în piaţă. În această reţea naţională pe care am creat-o în România, am avut privilegiul să cunosc foarte multe doamne, multe dintre ele tinere mămici, care conduc centre de educaţie, proiecte de anvergură naţională şi internaţională, şi care au avut rezultate remarcabile, într-un timp foarte scurt. Este o onoare pentru mine că am primit această nominalizare, pe care nu vreau să mi-o însuşesc, ci vreau să o împart cu toate colegele de la Elite Business Women, de la care am avut atât de multe lucruri de învăţat”, a declarat Magda Bei, CEO al Graphtec Design.
Magda Bei poate fi votată pentru titlul de Femeia Anului în Antreprenoriat: click AICI
Elite Business Women, reţeaua naţională care a reunit a reunit peste 6.000 de femei de afaceri, are ca obiectiv promovarea antreprenoriatului românesc şi a modelelor de succes, prin organizarea de conferinţe şi evenimente de business, atât în România, cât şi în Marea Britanie sau Portugalia. Femeile-antreprenor se pot afilia reţelei Elite Business Women accesând website-ul: click AICI

Parlamentul European a aprobat acordul economic și comercial între UE și Canada – CETA

Acordul global economic și comercial între UE și Canada (CETA), menit să încurajeze comerțul cu bunuri și servicii și fluxurile comerciale, a fost aprobat de Parlamentul European miercuri, 15 februarie 2017. Acest acord comercial ar putea să se aplice provizoriu chiar din aprilie 2017.

”Adoptând CETA, am ales deschiderea, creșterea economică, standardele înalte în fața protecționismului și stagnării. Canada este o țară cu are avem valori comune și un aliat pe care ne putem baza. Împreună putem construi poduri în loc de ziduri, pentru prosperitatea cetățenilor noștri. CETA va fi un punct de reper pentru viitoarele acorduri comerciale în întreaga lume”, a spus raportorul pentru acordul CETA Artis Pabriks (PPE, LV) după vot.
Acordul a fost votat cu 408 voturi la 254 și 33 de abțineri.
Încurajarea comerțului
CETA va elimina tarifele asupra majorității bunurilor și serviciilor. Va permite recunoașterea reciprocă a certificării pentru o serie de produse. Canada va deschide piețele sale de licitații publice la nivel federal și municipal, care sunt deja deschise în Europa. Furnizorii europeni de servicii, de la transport maritim la telecom și inginerie, la servicii de mediu și contabilitate vor avea acces pe piața canadiană.
Protecția produselor de fermă și standardelor sociale
În cadrul negocierilor, UE a asigurat protecția a peste 140 de indicatori geografici europeni pentru alimentele și băuturile comercializate pe piața canadiană. Au fost incluse, de asemenea, clauze privind dezvoltarea durabilă pentru a asigura și a susține standardele de mediu și sociale.
Pentru a răspunde îngrijorărilor cetățenilor că acest acord dă prea multă putere companiilor multinaționale și că guvernele nu vor putea legifera pentru a proteja sănătatea, siguranța sau mediul, UE și Canada recunosc atât în preambulul la acord, cât și într-o declarație comună atașată că prevederile se aplică fără afectarea dreptului național de reglementare.
Excepții
Acordul CETA nu va elimina barierele tarifare în domeniile serviciilor publice, serviciilor audiovizuale și de transport, precum și pentru câteva produse agricole, cum ar fi cele lactate, pui, ouă.
O protecție mai transparentă a investițiilor
Ca răspuns la presiunea Parlamentului European, mecanismul controversat al rezolvări disputelor între investitori și stat (ISDS) a fost înlocui de un sistem al tribunalelor de investiții (ICS) care are ca scop să asigure controlul guvernului asupra alegerii arbitrilor și să întărească transparența.
Acordul de parteneriat strategic UE – Canada
Deputații au aprobat și încheierea unui acord de parteneriat strategic UE-Canada (SPA). Acesta completează CETA și are ca scop întărirea cooperării bilaterale în domenii variate necomerciale, cum ar fi politica externă și de securitate, lupta împotriva terorismului, a crimei organizate, dezvoltarea durabilă, cercetare, cultură. Acordul SPA a fost aprobat cu 506 voturi la 142 și 43 de abțineri.
Ce urmează
Acordul CETA se poate aplica provizoriu din prima zi a lunii care urmează datei în care ambele părți s-au informat reciproc despre definitivarea tuturor procedurilor interne necesare. Deputații se așteaptă ca aceasta să fie 1 aprilie 2017 cel mai devreme. CETA a fost declarat un acord mixt de Comisia Europeană în iulie 2016, de aceea va trebui ratificat de parlamentele naționale și regionale.
****************************
Negocierile pentru CETA au fost lansate în mai 2009 și încheiate în septembrie 2014. UE și Canada au semnat acordul la 20 octombrie 2016. În 2015, UE a importat din Canada bunuri în valoare de 28,3 miliarde de euro și a exportat către Canada în valoare de 35,2 miliarde euro, numere ce sunt așteptate să crească cu mai mult de 20% atunci când acordul va fi implementat deplin.

A doua reuniune din 2017 a Comitetului Executiv Judeţean al PSD Vâlcea

Astăzi, 15 februarie 2017, cu începere de la orele 17.00, în Sala Studio a Casei de Cultură a Sindicatelor, a avut loc a doua reuniune din acest an a Comitetului Executiv Judeţean al PSD Vâlcea. În cadrul întâlnirii s-au purtat discuţii pe tema ultimelor evenimente şi a contextului politic naţional, zonal, dar şi judeţean.
Tot astăzi, a fost adoptată o rezoluţie prin care Organizaţia Judeţeană a PSD Vâlcea îşi reconfirmă sprijinul şi susţinerea totală pentru Preşedintele PSD, domnul Liviu Dragnea, dar şi o rezoluţie prin care social-democraţii vâlceni își manifestă sprijinul pentru primul-ministru Sorin Grindeanu şi Guvernul PSD-ALDE, un Guvern rezultat din exprimarea democratică a votului din data de 11 decembrie 2016.
Comitetul Executiv Judeţean al PSD Vâlcea a adoptat şi un punct de vedere cu privire la propunerea de excludere din PSD a domnului vicepreşedinte Chirica Mihai, întrucât acesta a încălcat, prin declaraţiile sale, Statutul PSD.
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT 
Organizaţia Judeţeană Vâlcea

O copilă de 15 ani, din Râmnicu Vâlcea, își acuză tatăl pentru viol

Marți, 14 februarie 2017, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea au reţinut un bărbat, de 47 de ani, cercetat pentru agresiune sexuală şi violenţă în familie, săvârşite asupra fiicei sale, în vârstă de 15 ani.
Din cercetări a reieşit că, la data de 13 iunie 2016, în jurul orei 18.00, L.F. ar fi intrat în camera fiicei sale, pe care o avea în întreţinere, şi a întreţinut acte sexuale neconsimţite cu aceasta. În prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, minora a susţinut că tatăl său mai exercitase astfel de agresiuni sexuale asupra sa, însă nu a spus la nimeni, de teamă.
De asemenea, fata a relatat organelor judiciare faptul că a fost lovită în repetate rânduri de tatăl ei, în cursul anului 2016, provocându-i leziuni la nivelul mâinii şi că acesta ar fi avut un comportament violent faţă ea, aruncându-i de două ori hainele şi patul în care dormea la ghena de gunoi.
Poliţiştii de investigaţii criminale au identificat mai multe obiectele vestimentare, care au fost purtate în timpul agresiunii sexuale şi au dispus efectuarea unei expertize judiciare, de către Institutul Naţional de Criminalistică – Serviciul de Biocriminalistică, prilej cu care, s-a constatat existenţa de urme biologice aparţinând tatălui minorei pe obiectele vestimentare puse la dispoziţie.
În baza probatoriului administrat, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, faţă de tatăl minorei, iar azi, 15 februarie 2017, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a luat măsura arestării preventive pentru 30 de zile, bărbatul fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea.
Cercetările sunt continuate de oamenii legii, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 199 din Codul Penal şi agresiune sexuală, faptă prevăzută de art. 219, din Codul penal.

Record de trafic de date în rețeaua Vodafone România după startul campaniei aniversare de 20 de ani

• Oferta de internet gratuit nelimitat deZiua Îndrăgostiților a generat un record de trafic de date în rețeaua Supernet™ 4G+,cea mai mare creștere a traficului orar fiind de 53%
• Judeţele care au avut cele mai mari creșteri aletraficului de date suntIalomița, Constanța, Giurgiu, Prahova, Vrancea, Galați și Călărași
Vodafone România a înregistrat un record de trafic de date de Ziua Îndrăgostiților,care a marcat începutul campaniei sale aniversare de 20 de ani. Utilizatorii mobili ai operatorului au beneficiat de posibilitatea de a sărbători această zi specială împreună cu cei dragi bucurându-se de conținutul lor preferat și împărtășindu-și sentimentele și emoțiile.
Cea mai mare creștere a traficului orar de dategestionat de rețeaua Supernet™ 4G+ a fost de 53%, iar vârful consumului de date a fost înregistrat la ora 20.50 și a fost cu 33%mai mare în comparație cu o zi obișnuită.Din totalul de trafic de date, 57% a fost generat de clienții care utilizează abonamente, iar restul de 43%, de către utilizatorii de cartele.
„Internetul reprezintă o parte activă din viața cotidiană a clienților noștri, după cum reiese din cifrele zilnice privind utilizarea datelor. Aniversarea de 20 de ani este o bună oportunitate pentru a le oferi acestora exact ceea ce apreciază mai mult, și anume șansa de a se bucura de cea mai performantă rețea mobilă din România, așa cum a fost certificată pentru al treilea an consecutiv de către auditorul independent P3 communications și, totodată, deceamai rapidă rețea mobilă din România, așa cum a fost desemnatăde către Ookla Speedtest.
Suntem mândri că, în aceste condiții de trafic de date intens, rețeaua noastră a funcționat la parametri optimi în ceea ce privește disponibilitatea pentru clienți”, a declarat Cătălin Buliga, Technology Director, Vodafone România.
Judeţele care au înregistrat cea mai mare creștere atraficului de date pe parcursul întregii zile au fost Ialomița, Constanța, Giurgiu, Prahova, Vrancea, Galați și Călărași.
Cel mai mare consum înregistrat pe 14 februarie 2017 a fost generat de streamingul video, urmat de navigarea pe internet și de social media.
Vodafone România aniversează 20 de ani pe tot parcursul anului 2017 printr-o serie de inițiative dedicate clienților, iar oferta de internet gratuit nelimitat de Ziua Îndrăgostiților a fost prima dintre acestea. Brandul Vodafone este prezent pe piața românească din anul 2005, când a achiziționat Connex, care și-a lansat serviciile în 1997.
De-a lungul istoriei sale pe piața locală, operatorul a investit cu prioritate în inovație, fiind primul care a furnizat servicii GPRS (în 2001) și mai apoi servicii 3G (în 2005) și 4G (în 2012). Lansarea primului serviciu de Relații cu Clienții (în 1997), a primei fundații corporative (în 1998), a serviciului de mesaje scurte – SMS – și a celor de date și fax (în 1998), precum și a primului serviciu de recunoaștere automată a vorbirii (în 2014) se numără printre premierele pe care Vodafone România le-a marcat pe piața de telecomunicații din țara noastră.

Consumul de substanţe interzise a luat amploare în Râmnicu Vâlcea

În data de 14 februarie 2017, în jurul orelor 20.45, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţea Vâlcea, aflându-se în executarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, în zona parcării de la “ARENELE TRAIAN”, au observat un autovehicul marca BMW de culoare negru, staţionat, în care se afla un tânăr.
Având în vedere ora târzie, locul retras şi deţinerea de informaţii că în acel loc se consumă substanţe interzise, jandarmii au procedat la legitimarea, controlul corporal preventiv al persoanei şi percheziţia autovehiculului, ocazie cu care asupra lui B.A.R în vârstă de 23 ani, domiciliat în comuna Perişani, judeţ Vâlcea s-au găsit mai multe obiecte suspecte, printre care o cutie cu foiţe pentru ţigarete inscripţionată “OCB, o bilă din folie de aluminiu în interior aflându-se resturi vegetale de culoare brun-verzuie şi o ţigaretă confecţionată artizanal cu fragmente vegetale, având un miros înţepător.
Tânărul a relatat că se afla în acel loc pentru a fuma respectiva ţigaretă confecţionată artizanal, menţionând că substanţele interzise au fost cumpărate pentru consum propriu, de la o persoană necunoscută în timp ce se afla în Olanda.
Documentele de constatare întocmite de jandarmi au fost predate lucrătorilor din cadrul Poliţiei Vâlcea pentru continuarea cercetărilor.

Pompierii militari mehedințeni au intervenit în ultimele două zile, la 11 urgenţe medicale şi patru situaţii de urgenţă

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al Judeţului Mehedinţi au acţionat, în intervalul 14 – 15 februarie 2017, la 15 intervenţii, dintre care 11 urgenţe medicale şi patru situaţii de urgenţă.
Marți, 14 februarie 2017, la ora 20.31, respectiv 20.50, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Orșova au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, în municipiul Orșova, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 şi pe strada Bradului, pentru stingerea a două incendii izbucnite la pubelele de gunoi. Pompierii au intervenit prompt, lichidând incendiile, care riscau să se propage la autoturismele din parcare. Au ars 6 pubele gunoi din material plastic şi circa 6 metri cubi de gunoi menajer. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost determinată de depozitarea jarului nestins în apropierea materialelor combustibile.
În aceeași zi la ora 21.58, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Orșova a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, în municipiul Orșova, pe strada Bradului, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la pubelele de gunoi. Pompierii au lichidat incendiul, care a cuprins 3 pubele din material plastic şi circa 3 mc. de gunoi menajer, împiedicând propagarea focului la autoturismele din parcare. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost determinată de crearea intenționată sau din culpă a condițiilor pentru a genera incendiul.
Miercuri, 15 februarie 2017, la ora 02.:36, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, în municipiul Drobeta Turnu Severin, pe Calea Cernețiului, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (magazie). Pompierii au limitat şi lichidat incendiul, care risca să se extindă la casa de locuit şi la alte anexe. Au ars: circa 3 metri cubi de lemne de foc, 4 uși din lemn, elemente de mobilier, încălțăminte și materiale textile. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost determinată de operaţiunea de tăiere fără respectarea normelor.
“Efective ale subunităților inspectoratului au efectuat misiuni de patrulare pentru identificarea persoanelor fără adăpost, ce puteau fi în pericol din cauza temperaturilor scăzute, în vederea transportării acestora în spaţiile special amenajate. În municipiul Drobeta Turnu Severin a fost găsită o persoană (bărbat), fiind transportată la adăpostul din localitatea Halânga. În această dimineaţă, la ora 08.00, în adăpost se aflau cazate 15 persoane (13 bărbați și 2 femei). Serviciul S.M.U.R.D. din cadrul I.S.U. „Drobeta” al judeţului Mehedinţi a intervenit la 11 urgenţe medicale”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta, Plt. Raluca Tîrcă.

Nae Marian și Petria Rareș, scafandri în cadrul ISU „General Magheru” al Judeţului Vâlcea, au salvat o femeie căzută într-un lac de acumulare de pe râul Olt

Marți, 14 februarie 2017, la ora 17.07, echipajul de scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea a intervenit în Râmnicu Vâlcea, în zona Nord a orașului, pentru salvarea de la înec a unei femei. Aceasta a căzut în apă la o distanță de aproximativ 10 metri de mal, în imediata apropiere a deversorului.
Echipajul care a intervenit pentru salvarea persoanei este compus din plutonier adjutant Nae Marian și plutonier major Petria Rareș, care au folosit costumele de protecție din neopren. Femeia, în vârstă de 49 de ani a fost adusă în siguranță la mal și preluată de un echipaj SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat, deoarece se afla în stare de hipotermie.

Iași, primul municipiu din România care şi-a asumat tranziţia către economia circulară

Municipiul Iaşi se alătură reţelei internaţionale „Oraşe Zero Deşeuri” (”Zero Waste Municipalities”) şi devine primul municipiu din România, cu o populaţie de peste 350.000 de locuitori, care se angajează să implementeze soluţiile „zero deşeuri”, cu impact dovedit în alte peste 350 de oraşe europene, în tranziţia către economia circulară.
Mihai Chirica, primarul Iaşului, a semnat o scrisoare de angajament pentru implementarea strategiei „zero deşeuri” şi a realizat primul pas în această direcţie prin formarea unui grup de lucru, la a cărui primă şedinţă au participat reprezentanți ai Salubris SA, Asociaţiei RoRec, Primăriei Municipiului Iaşi, Poliţiei Locale,Alianța Economie Circulară pentru Iasi, SC Veolia Energie Iaşi SA, EcoRomania, APM Iaşi, GNM Iaşi, Ecotic, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate Iaşi (ADIS), alături de reprezentanți ai Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Dintre soluţiile cheie analizate şi asumate menţionăm: introducerea progresivă a colectării separate pe tip de deşeu, programate pe zile diferite, cu susţinerea şi implicarea operatorului de salubritate Salubris SA; aplicarea progresivă a tarifului diferenţiat în funcţie de tipul de deşeu colectat, volumul containerului, greutatea şi/sau frecvenţa de colectare (instrumentul economic „plăteşti pentru cât arunci), ceea ce va motiva cetăţenii să arunce mai puţin, va încuraja colectarea separată şi va penaliza producerea deşeurilor mixte/reziduale; extinderea Centrului Municipal de Colectare existent, prin includerea unui atelier de reparaţii pentru mobilier, textile, electronice care pot fi recondiţionate şi reintroduse în sistemul economic, dar şi recuperarea şi refolosirea de materiale de construcţii, iniţiativă de pionierat în România cu impact semnificativ în prevenţia şi reducerea generării de deşeuri, soluţii care reprezintă piloni de bază ai economiei circulare.
Deşi ratele de reciclare sunt încă relativ modeste, municipiul Iaşi a beneficiat, în ultimii ani, de o serie de iniţiative, care au devenit modele de bune practici în ceea ce priveşte creşterea ratei de sortare, colectare separată şi reciclare, precum înfiinţarea primului Centru Municipal de Colectare a deşeurilor provenite din gospodării în colaborare cu organizaţia Ecotic. Alte modele de bune practici în prevenţia generării deşeurilor includ instalarea de cişmele în cadrul proiectului „Apă fără Plastic”, colectarea şi refolosirea deşeurilor textile în cadrul proiectului REDU iniţiat de Asociaţia „Mai Bine” sau repararea şi recomercializarea textilelor şi mobilierului prin proiecte ale Asociaţiei Un Coup de Main d’Emmaus.
Reţeaua internaţională „Oraşe Zero Deşeuri” are rolul de a identifica şi asigura vizibilitatea pentru cele mai performante comunităţi şi oraşe şi de a recunoaşte eforturile acelora care, deşi poate că nu obţin cele mai bune rezultate în prezent, sunt complet angajate în remedierea sistemului de gestionare a deşeurilor prin implementarea unor soluţii specifice economiei circulare, respectiv metodologia „zero deşeuri”. În cadrul reţelei, primăriile beneficiază de expertiză oferită de specialişti cu renume mondial în implementarea metodologiei „zero deşeuri”- model de ecoinovare recunoscut de către Comisia Europeană şi posibilitatea înfrăţirii cu alte oraşe „zero deşeuri” precum San Francisco, Capannori, Lublijana sau Hernani (oraş care a reuşit să atingă aproape 90% redirectare de la rampă, în 2014, fără depozitare în gropi de gunoi şi fără valorificare energetică în instalaţii de tratare termică).